Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Restricţiile de circulaţie pe podul de la Cernavodă se ridică de miercuri, ora 12:00, lucările de reabilitare urmând să fie reluate în primăvara anului viitor, a anunţat directorul general al Companiei Naţional de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, citat de Agerpres.
„De astăzi, ora 12:00, se ridică restricţiile de circulaţie pe podul de la Cernavodă! În primăvara anului 2023, când condiţiile meteorologice vor permite, lucrările vor fi reluate pentru a fi finalizate. Aceste lucrări de reabilitare ale podului (primele de la deschiderea podului în anii ’80) au fost programate, astfel încât să nu afecteze circulaţia în sezonul estival sau în perioadele cu valori mari de trafic pe Autostrada Soarelui (A2)”, a scris Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.
El le reaminteşte conducătorilor auto că viteza legală pe pod este de 80 de km/h.
Si inainte de reparare limita era de 80km
Nimeni nu circula doar cu 80km
Daca treci prea repede uiți sa achiti taxa de pod. Chiar, de ce platesti taxa de pod daca ai dreptul cf. Taxei de drum?