
Clădirea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa va fi demolată parţial şi reconstruită / Spitalul a fost afectat puternic în 2021 de incendiul în care 7 persoane au murit / Proiectul este finanțat din PNRR
Clădirea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, care este încadrată în clasa de risc seismic I, va fi demolată până la nivelul demisolului şi reconstruită. Noua unitate va avea trei etaje, şi nu două câte sunt în prezent, au anunţat, marţi, reprezentanţii Primăriei Constanţa. Valoarea întregului proiect este de aproape 87 de milioane de lei, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Reprezentanţii Primăriei Constanţa au transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că au început lucrările de descărcare de sarcini arheologice pe amplasamentul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.
”Intervenţiile presupun săpături de până la patru metri adâncime, urmând ca ulterior să fie demolat tronsonul afectat de incendiul din 1 octombrie 2021, aflat până acum în conservare. Clădirea, edificată în anul 1938, este încadrată în clasa de risc seismic I, ceea ce presupune un risc major de prăbuşire la un cutremur cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter. Aceasta va fi parţial demolată până la nivelul demisolului şi apoi reconstruită. Noul spital va avea trei niveluri (faţă de două, în prezent), respectând toate normele impuse de DSP şi integrând soluţii moderne pentru eficienţă energetică, ce vor contribui la reducerea costurilor de exploatare pe termen lung”, au afirmat reprezentanţii Primăriei Constanţa.
Ei au arătat că principalele lucrări prevăzute în contract sunt: întărirea fundaţiei pentru creşterea rezistenţei la cutremur, refacerea completă a etajelor 1 şi 2, transformarea mansardei într-un etaj suplimentar, montarea de noi sisteme termo şi hidroizolante, pentru protecţia împotriva umezelii şi creşterea eficienţei energetice.
De asemenea, se vor înlocui instalaţiile electrice, sanitare, de încălzire şi ventilaţie, vor fi instalate de panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie din surse convenţionale, va fi refăcut acoperişul şi vor fi modernizate finisajele interioare şi exterioare.
”Prin aceste investiţii, spitalul va fi transformat într-o clădire sigură, modernă, confortabilă şi sustenabilă, adaptată nevoilor actuale ale comunităţii şi conformă cu normele privind rezistenţa, stabilitatea şi securitatea la incendiu”, a precizat sursa citată.
Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, valoarea totală a contractului fiind de 86.908.900,72 lei (TVA inclus).
Context: La 1 octombrie 2021 un incendiu puternic a avut loc la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Au fost activate planurile roșu și alb, iar peste 100 de pacienți au fost evacuați și transferați la celelalte spitale din municipiu. Procurorul care a deschis anchetă penală a anunțat că 5 persoane au murit chiar în Spitalul de Boli Infecțioase și alte două după ce au fost transferate la alte spitale.
Președintele Klaus Iohannis a declarat după incendiu că ”statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”.
Proiectul de reabilitare a spitalului este finanțat din PNRR, ceea ce înseamnă că trebuie finalizat până la jumătatea anului 2026, pentru a nu pierde fondurile nerambursabile.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.