Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, a anunțat marți că legislativul UE va încerca să modifice acordul istoric la care a ajuns Consiliul European în trei puncte principale: bugetul UE pentru viitorii 7 ani, condiționarea fondurilor de respectarea statului de drept și resursele financiare ale UE.
Cioloș a salutat în postări repetate pe Twitter rezultatul negocierilor din Consiliul European, care au durat patru zile, numindu-le ”un pas istoric, pozitiv și inovator”, dar a anunțat că vor începe ”negocieri dure” cu Parlamentul European, care are drept de veto asupra propunerii făcute de șefii de stat și de guvern reuniți în Consiliul European.
Context. Șefii de stat și de guvern din UE au bătut palma marți dimineață, după patru zile de negocieri dure, asupra pachetului financiar destinat ieșirii din criza provocată de pandemia de covid-19. Pachetul e format din două părți distincte, potrivit Concluziilor finale ale summitului:
România va primi în total din cele două axe de finanțare circa 80 de miliarde de euro, potrivit președintelui Iohannis, dar până la acest moment nu știm cât din acești bani provin din bugetul multianual și cât din fondul de relansare economică.
De remarcat că în textul final al Declarației Consiliului European apare și condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Mecanismul e următorul: Comisia Europeană va propune măsuri în cazul încălcării statului de drept, care vor trebui adoptate de Consiliul UE (statele membre) cu majoritate calificată (ceea ce înseamnă că trebuie aprobată de 15 dintre cele 27 de state membre, care să aibă minimum 65% din totalul populației UE). Apoi, în textul final apare și mențiunea ”The European Council will revert rapidly to the matter” (Consiliul European va reveni rapid la această problemă).
Foto: Dacian Cioloș / Facebook
un titlu fake
Dupa cum nu se stie, mai binele e dusmanul binelui.
Si asa am ajuns ca nea Ciolos de la Vatra Romaneasca sa defineasca normele statului de drept…,
sa mai zica cineva ca UE nu e pe calea dreapta… 🙂 vai de plv
@ Mihai Roman ….. a explicat Pantazzi mai devreme. Tu nu citesti G4media ?
E foarte important sa fie ceva cu staul de drept. Aia care il lasa sa moara pe Nicolae Bahan, in campul de SPARANGHEL, fara ingriji medicale, fara ancheta postmortem, fara macar un test covid, sunt respectuosi cu statele de drept. Romanache, prin defintie, nu e. Dar ce-i trebuie lui romanache fonduri europene?
Sunteti sigur ca in fermele din Romania, conditiile de viata ale zilierilor sunt mai bune?
Sau o bagati doar asa, in virtutea eucatiei primite la scoala profesionala de militieni de la Blaneasa?
De 30 de ai tineti tira banditilor care au transferat toata avutia tarii in propriile buzunare si acum vreti vrea ca poolimea sa va munceasca voua moca, in loc sa-si caute un venit mai bun si un trai mai decent oriunde in lumea asta.