Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat joi că administraţia locală este motorul nivelului de trai şi al bunăstării unei ţări, relatează Agerpres.
„Avem obligaţia ca, la nivel guvernamental, împreună cu ceilalţi prim-miniştri europeni, să ne implicăm să redăm demnitatea românilor din diaspora şi să fie trataţi egal ca cetăţeni ai fiecărei ţări în care s-au aşezat. Da, trebuie să muncim mai mult şi să avem servicii publice la nivelul Uniunii Europene ca fraţii noştri, nepoţii noştri să se întoarcă înapoi acasă. Acest lucru, în schimb, niciun guvern din lumea aceasta şi niciun preşedinte nu poate să îl realizeze fără administraţia locală. Administraţia locală este motorul nivelului de trai şi al bunăstării unei ţări”, a afirmat Marcel Ciolacu, la evenimentul care marchează închiderea campaniei electorale, organizat de Partidul Social Democrat la Bucureşti.
El a adăugat că reprezentanţii Alianţei Dreapta Unită au promis servicii şi „au manipulat diaspora cu lozinci” fără să facă vreo deplasare externă în care „să creeze o plusvaloare pentru românii din diaspora”.
De acord. Un motor gripat de peste 30 de ani. De aceea tb schimbat cu unul nou (și doar USR și REPER au demonstrat ca se poate și fără corupție).
In Romania nicaieri coruptia nu este mai generalizata si mai agresiva ca in administratia locala De la portar la primar toti iti solicita fara pic de rusine „partea lor” Un aparat birocratic crescut canceros cu rude si tuteri politici. Grozv motor nea covrig!
Afirmatia este gresita. Singurul motor al nivelului de trai este libera intiativa/ economia de piata libera careia administratia psdista ii pune piedici din toate puterile de 35 ani. Daca de maine nu ar mai exista administratie locala nimeni nu i-ar simti lipsa cu exceotia celor angajati in ea..