Home » Articole » Charlize Theron îi critică pe Jeff Bezos și Lauren Sanchez pentru că nu au invitat-o la nuntă: „Sunt jalnici”

Charlize Theron îi critică pe Jeff Bezos și Lauren Sanchez pentru că nu au invitat-o la nuntă: „Sunt jalnici”

01 iul. 2025
Charlize Theron îi critică pe Jeff Bezos și Lauren Sanchez pentru că nu au invitat-o la nuntă: „Sunt jalnici”
Credit line: Agency/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ascultă articolul

Orlando Bloom (fără Katy Perry) și Leonardo DiCaprio împreună cu logodnica sa italiancă Vittoria Ceretti, Oprah Winfrey și clanul Kardashian-Jenner, Tom Brady și Ivanka Trump (cu Jared Kushner). Elita de la Hollywood și nu numai a fost prezentă la nunta milionarului Jeff Bezos cu Lauren Sanchez, celebrată weekendul trecut la Veneția, în lux, fast exagerat și o tentă de vulgaritate. Poate ca acesta să fie şi motivul pentru care absenții au făcut mai mult zgomot decât numeroșii invitați văzuți în Lagună, iar Charlize Theron este unul dintre absenţi, scrie cotidianul italian IL CORRIERE DELLA SERA, citat de Rador Radio România.

- articolul continuă mai jos -

Exclusă de pe lista invitaților la evenimentul secolului, actrița premiată cu Oscar nu a avut cuvinte de laudă la adresa proaspeților căsătoriți. „Cred că suntem singurele persoane care nu au primit o invitație”, a spus ironic Theron sâmbătă, adresându-se publicului prezent la evenimentul anual Block Party, organizat de ONG-ul „Africa Outreach Project” pentru a ajuta și sprijini sănătatea și siguranța tinerilor din Africa de Sud, patria sa. O glumă care ascundea o dezamăgire nu tocmai voalată, dar care, așa cum a relatat „The Hollywood Reporter”, s-a transformat rapid într-un atac direct la adresa cuplului Bezos-Sanchez. „Dar e în regulă, pentru că ei sunt jalnici și noi suntem bine”, a continuat actrița, mulțumindu-le celor prezenți „pentru că și-au făcut timp să participe, mai ales acum, când lumea pare să ardă”.

Și dacă mulți au interpretat sintagma ca o posibilă aluzie suplimentară la prioritățile bogaților lumii, următoarele cuvinte au înlăturat orice îndoială în această privință. „Aici, în Los Angeles, în Statele Unite și în întreaga lume, regresăm rapid” – a spus Theron, care a obținut cetățenia americană în 2007. „Politicile de imigrație au distrus viețile familiilor, nu pe cele ale criminalilor; drepturile femeilor scad pe zi ce trece; viețile persoanelor queer și trans sunt eliminate din ce în ce mai mult, iar violența de gen este în creștere. Nu este vorba doar despre politici, este o problemă personală. Da, la naiba cu ei”. Chiar şi fără o referință specifică, mesajul actriței a fost destul de clar.

Comentarii
  • Chiar ma intrebam unde este Charlize Theron…M-am uitat pe toate canalele de media locale si internationale sa o vad…dar acum am inteles ca nu a fost invititat…multumesc mult G4M pentru aceasta informatie…nu am putut deloc sa dorm zilele acestea din cauzat acestei situatii… pot sa merg la somn…

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și