Home » Sportz » CFR a învins-o pe „U” cu 4-3 în derby-ul Clujului, după ce Universitatea a condus cu 2-0

CFR a învins-o pe „U” cu 4-3 în derby-ul Clujului, după ce Universitatea a condus cu 2-0

CFR a învins-o pe "U" cu 4-3 în derby-ul Clujului, după ce Universitatea a condus cu 2-0
sursa foto: Facebook/ Fotbal Club CFR 1907 CLUJ
Ascultă articolul

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-3 (1-2), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 6-a a Superligii de fotbal, transmite Agerpres.

”Şepcile roşii” au început foarte bine jocul şi au condus cu 2-0, prin dubla lui Ianis Stoica (10, 39), din pasele lui Dorinel Oancea, respectiv Alex Chipciu. CFR a redus din diferenţă în finalul primei reprize, prin nigerianul Philip Otele (45+3).

- articolul continuă mai jos -

Formaţia antrenată de Andrea Mandorlini a controlat jocul după pauză şi a mai înscris de două ori, prin congolezul Durel Avounou (56), după ce mingea a lovit ambele bare la şutul lui Otele, şi prin albanezul Arlind Ajeti (69), care a scăpat din marcajul lui Ioan Filip şi a marcat cu capul în urma unui corner.

”U” a găsit resurse să egaleze, prin Dan Nistor (78 – penalty), după ce Ianis Stoica a fost faultat în careu de Ante Kresic.

CFR Cluj a marcat golul victoriei prin spaniolul Jefte Betancor (82), cu un şut din marginea careului, după o pasă de la Avounou.

Portarul oaspeţilor, Răzvan Sava, a avut mai multe intervenţii remarcabile în acest meci, la şuturile lui Ovidiu Bic (5), Bogdan Vătăjelu (37), lovitura de cap a lui Ianis Stoica (66). Dragoş Tescan a ratat şi el o mare ocazie de gol (90), şutând pe lângă poartă din poziţie foarte bună.

Repriza secundă a fost prelungită cu mai bine de 13 minute.

Aceasta a fost a 33-a confruntare directă în principala competiţie internă dintre cele două echipe, palmaresul fiind de 17 succese ale oaspeţilor din această rundă, 5 victorii ale „sepcilor roşii” şi 11 remize.

Cu Universitatea gazdă, bilanţul este de 17 jocuri, 2 victorii ale Universităţii, 7 remize şi 8 victorii CFR Cluj.

Știri video

Comentarii
  • PSD e vinovat

    Regret ca mi-am dus copilul, aseara, pe stadion! Ferească D-zeu, ce i-a fost dat sa audă! Atâta mamă injurată, nu mi-a fost dat să aud, niciodata! Păcat!

  • PSD e vinovat

    Fanii U, nu au deloc un comportament care are vreo legatura cu studentia, cu universitatea, ci mai degraba, cu o grava lipsa de respect față de cei din jur, si chiar față de proprii fotbalisti, pe care-i injurau copios, cand greşeau.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole