Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Partidul conservator german Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aflat la guvernare în fruntea unei coaliţii, l-a reales vineri preşedinte pe cancelarul Friedrich Merz, relatează dpa preluată de Agerpres.
Merz a fost susţinut de o largă majoritate, cu 878 de voturi în favoarea sa din cele 963 valabil exprimate la congresul partidului de la Stuttgart. Merzz a obţinut 91,2% din voturile creştin-democraţilor, al doilea cel mai bun scor al său după cel obţinut în 2022, 94,6%, în urma unui vot online confirmat ulterior prin vot prin corespondenţă în proporţie de 95,3%. În 2024, el a fost votat de 89,8% dintre creştin-democraţi.
Conferinţa de două zile a avut loc la începutul unui an electoral ocupat pentru CDU, cu cinci alegeri regionale prevăzute să aibă loc în martie şi în septembrie.
În două landuri din estul ţării, extrema dreaptă este cotată cu un sprijin public mai mare decât conservatorii.
Merz le-a spus membrilor formaţiunii că CDU „trebuie să prevină ca radicalismul de dreapta să se întoarcă în cancelariile landurilor din Germania”.
Congresul a fost marcat de apariţia rară a fostului cancelar Angela Merkelm, rivala sa istorică, care l-a ţinut departe de politica naţională timp de aproape 15 ani şi căreia Merz i-a reproşat primirea a aproape un milion de migranţi în urmă cu zece ani, relatează AFP.