Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cadrele medicale de la Maternitatea din Botoşani vor participa, începând cu luna septembrie, la o serie de cursuri de pregătire profesională, a anunţat, luni, în şedinţa Consiliului Judeţean (CJ), preşedintele Doina Federovici, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, cursurile vor fi susţinute de Asociaţia Moaşelor Independente, care, în parteneriat cu UNICEF România, a pus bazele reţelei de profesionişti medicali „Grijă de Mamă”.
„Aceste cursuri pentru medici, moaşe, asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitori vizează aplicarea corectă a protocoalelor de îngrijire a pacientelor din Maternitate, acordarea de îngrijiri centrate pe femei şi dezvoltarea empatiei şi a spiritului de echipă în rândul personalului medical. De asemenea, se va pune un accent mare pe drepturile pacienţilor şi în special al femeii care naşte”, a afirmat Federovici.
Preşedintele CJ Botoşani a menţionat că Asociaţia Moaşelor Independente şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati la realizarea protocoalelor medicale, pentru situaţiile unde acestea nu există.
Cursurile pentru personalul medical din secţiile de obstetrică-ginecologie ar urma să aibă loc după ce, pe 18 august, o tânără a murit ca urmare a neglijenţei cadrelor medicale.
Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit în dimineaţa zilei de 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns cu ambulanţa la spital, după ce a acuzat dureri şi hemoragie.
După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. În 19 august dimineaţă, starea ei de sănătate s-a înrăutăţi considerabil, decedând în Secţia de anestezie – terapie intensivă.
Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.
Potrivit sursei citate, pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. Diagnosticul stabilit la internare a fost de „sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”.
Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.
Redactia G4 : inainte de Aderarea la UE, Romania, prin Ministerul Sanatatii s a rezolvat desfintarea Centrelor de Pregatire a Cadrelor Medicale, coincidenta ? era P$D la Butoane .
Fara o unda de gluma, dar PSD e vinovat de multe rele!
Sa o trimită la niste curusuri de empatie fata de oameni si cursururi de bun simt pe tupeista aia aroganta care a ieșit sa certe lumea
+1
Astea sunt lipsurile primordiale ale animalelor alea.
E o gluma, nu? Trebuie sa fie scoliti sa isi vada, monitorizeze si trateze pacientii? Am o alta propunere: dati-i afara pe cei cu probleme, suspendati-le licenta de practica si angajati personal tanar. Ca tot va plangeti ca va pleaca din tara. Evaluati tot personalul medical periodic si triati-i. Scapati de manageri politizati si angajati pe competente. Implementati programe de raportare si monitorizare a activitatii. Digitalizati tot.
Pai stai, ca dupa aia se face coada la parchet, o sa se afle tot mercurialul job-urilor public, nu e bine, nu e bine deloc.
Adica doctora care a lasat sa moara o gravida tanara, mama a 3 copii, nu este cercetata de politie si procuratura ? Nu va fi trimisa in judecata pt lipsire de ajutor medical finalizat cu moarte ? pesedeule, du-te invartidu-te ! Numai rele ai facut !
pesedeul a marit salariul medicilor pana la absurd si, iata, rezultatul ! Medicii nefiind controlati au inceput sa ceara spagi din ce in ce mai mari, ajungand chiar sa ignore un om in pericol de moarte, fiindca nu i-a dat mita. Nu avem nevoie de asemenea medici ! Dati-i afara, luati-le dreptul de a profesa si veti vedea ca isi vor revizui comportamentul. E o debandada in intreaga tara din cauza incompetentei si indolentei angajatilor statului.
+1