
BREAKING România, lipsită de instrumente legale pentru a doborî avioane străine cu pilot și rachetele care atacă teritoriul național pe timp de pace. Lipsește o hotărâre CSAT, instituție condusă de președintele Nicușor Dan
România nu are nici acum o procedură legală care să stabilească lanțul de comandă pentru doborârea rachetelor și avioanelor militare străine cu pilot care intră în spațiul aerian național. Legea votată cu greu în luna mai 2025, atacată la CCR de partidul extremist AUR, prevede că acest lanț de comandă trebuie aprobat de Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), o instituție condusă de președintele Nicușor Dan. CSAT nu a discutat nici până acum chestiunea, la aproape 4 luni de la intrarea în vigoare a legii, deși Rusia și-a intensificat provocările hibride și militare în regiune. Spre exemplu, miercuri s-a înregistrat o premieră: Rusia a trimis în Polonia un roi de 19 drone, iar apărarea poloneză a atacat aceste drone.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Reamintim că Legea 73/2025 a fost adoptată abia în acest an, după peste doi ani de insistențe ale șefilor Armatei, care au atras atenția că nu au instrumentul legal care să le permită să doboare drone sau avioane pilotate inamice care atacă România pe timp de pace.
Legea a fost votată, însă partidele extremiste AUR, SOS și POT au votat împotrivă, iar ulterior au atacat-o la Curtea Constituțională. CCR a respins sesizarea și legea a intrat în cele din urmă în vigoare la 19 mai.
Legea prevede însă că, în cazul distrugerii unui avion străin cu pilot care intră neautorizat în spațiul aerian românesc sau a unei rachete (denumită în lege vehicul aerian) e nevoie de norme de aplicare ce trebuie aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Iată cele trei articole relevante din Legea 73/2025.
Articolul 11:
Împotriva aeronavelor cu pilot la bord care utilizează neautorizat spațiul aerian național pot fi luate următoarele măsuri:
a) stabilirea poziției aeronavei, a legăturii radio și a identității acesteia;
b) transmiterea de la sol a informațiilor și dispozițiilor către pilotul/echipajul aeronavei, în vederea utilizării autorizate a spațiului aerian național;
c) interceptarea aeronavei care continuă să utilizeze neautorizat spațiul aerian național;
d) executarea focului de avertisment de către aeronavele interceptoare;
e) executarea focului de nimicire de către aeronavele interceptoare;
f) executarea focului de nimicire de către mijloacele de apărare aeriană cu baza la suprafață.
Art. 26:
(1) Vehiculul aerian care intră în spaţiul aerian naţional poate fi distrus de mijloacele de apărare aeriană, inclusiv cele de apărare aeriană cu baza la suprafaţă, naţionale şi/sau aliate ori partenere.
Art. 28:
(1) Dreptul de a ordona sau de a aproba măsurile prevăzute la art. 11 lit. c)-f) și art. 26 îl au persoanele cu drept de decizie stabilite prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(2) Pentru forțele și mijloacele care acționează în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă NATO, măsura prevăzută la art. 11 lit. c) se dispune de către persoanele autorizate prin documentele de planificare NATO.
(3) Procedura de informare asupra dispunerii măsurilor prevăzute la art. 11 lit. d)-f), art. 22 și 26 se stabilește prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Problema e că aceste norme prevăzute la articolul 28 nu au fost adoptate nici acum de CSAT. Consiliul Suprem de Apărare a Țării, condus de președintele Nicușor Dan, s-a întrunit o singură dată în mandatul noului președinte, pe 30 iunie, dar nu a discutat acest subiect, după cum arată comunicatul de presă.
Chiar ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a admis că nu există acest norme. ”Procedurile care urmează să fie trecute prin CSAT şi sunt pe masa CSAT-ului vor trece în următorul CSAT, am luat toate aprobările în aceste luni de vară, sunt legate de procedurile de intervenţie în cazul aeronovelor cu pilot. În acest moment, pentru angajarea împotriva aeronavelor cu pilot funcţionăm practic pe legea veche, unde ministrul trebuie să dea aprobare pentru angajare. Şi eu am tot timpul un telefon asupra mea cu o aplicaţie, dacă ştiu că sunt într-o zonă fără semnal pe comandă în jos are altcineva această posibilitate de aprobare”, a spus Ionuț Moşteanu sâmbătă seară la Antena 3 CNN.
El a reluat informația și într-o postare pe rețelele sociale: ”Normele/procedurile care stabilesc lanțul de comandă pentru doborârea aeronavelor CU PILOT au fost lucrate peste vară, acum sunt pe masa CSAT și vor fi aprobate în prima ședință. Până atunci, aprobarea o dă, ca și până acum, ministrul sau un împuternicit de pe lanțul de comandă, atunci când ministrul dispune asta, temporar”.
Context
O dronă pe care ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a calificat-o drept rusească a intrat sâmbătă seară în spațiul aerian al României, dar armata nu a tras asupra ei, așa cum a făcut armata poloneză cu roiul de drone ruse miercuri. De ce a evitat România să distrugă drona rusă? Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat pentru G4Media că ”nu a fost cazul”, deși ministrul a anunțat că piloții au avut aprobarea.
Colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, a confirmat duminică pentru G4Media că piloții avioanelor de vânătoare ridicate de la sol nu au tras asupra dronei rusești.
Întrebat de G4Media de ce nu a fost deschis focul asupra dronei, oficialul MApN a spus laconic: ”Nu a fost cazul. De altfel, în comunicatul de ieri (sâmbătă – n.red.) sunt explicate prevederile legislative”.
Comunicatul MApN de sâmbătă arată că ”Legea nr. 73 din 2025 oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor și a vehiculelor aeriene care pătrund neautorizat în spațiul aerian național, în condițiile prevăzute la art 18: „Măsurile prevăzute la art. 11 sunt dispuse în raport cu nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice ale evenimentului și ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor, ultima soluție posibilă dispusă fiind nimicirea aeronavei care utilizează neautorizat spațiul aerian național.”
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii