Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
De la sfârșitul anului trecut, Spitalul Județean Brașov nu mai acoperă gărzi pe partea de oftalmologie, din cauza lipsei de personal, anunță Europa FM. Pacienții sunt directionați către București, cel mai apropiat centru în care un medic de specialitate poate prelua cazul.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Brașov, doar doi medici specialiști se mai pot ocupa de pacienți pe această zonă, drept urmare, gărzile de oftalmologie au devenit inexistente. La serviciul de urgență din Brașov apelau până acum și pacienți din alte județe, precum Covasna și Harghita.
Acum, toți pacienții care vin la Brașov, cu urgențe oftalmologice, sunt redirecționați către București, cel mai apropiat centru în care aceștia pot primi îngrijiri în regim de urgență.
Reprezentanții Spitalului Județean Brașov spun că situația este fără precedent și că s-au făcut demersuri către DSP și către alte unități sanitare, în încercarea de a completa lista de gardă cu alți medici, inclusiv din sistemul privat. Până la acest moment însă, solicitările au rămas fără răspuns.
cine nu si-ar dori sa lucreze la un manager lipitor de afise, intr-un spital plin de pile si de spagi, cu dotari asa si asa ?