Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul interimar Ilie Bolojan a condamnat, vineri, acțiunile Rusiei care au dus inclusiv la evenimentul de la Galați, unde o dronă s-a prăbușit pe un bloc. Ilie Bolojan a precizat că cere ferm Rusiei să pună imediat capăt acestor acțiuni grave. Premierul interimar a menționat că răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării, ceea ce este încă o dovadă a importanței programului SAFE.
„În cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane. Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României”, a precizat Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook.
Premierul interimar a declarat că „această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic”.
„Condamn fără rezervă aceste acțiuni grave și cer ferm Rusiei să pună imediat capăt acestora”, a adăugat Ilie Bolojan.
Acesta a precizat că „întărirea securității naționale, pentru a asigura protecția cetățenilor noștri, trebuie să rămână prioritatea absolută pentru autoritățile și forțele politice din România”.
„Acesta este obiectivul pe care l-am urmărit inclusiv prin programul SAFE al UE, însă este clar că toate eforturile și acțiunile noastre trebuie accelerate.
Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării.
Este încă o dovadă a importanței programului SAFE, prin care vom asigura o dotare completă antidronă a armatei române. Contractul va fi semnat în următoarele ore. În câteva luni va începe livrarea capabilităților antidronă.
De aceea am depus atât de mult efort pentru a duce la bun sfârșit acest program, în pofida piedicilor iresponsabile, de toate felurile, puse de cei care ignoră, nu înțeleg sau nu sunt deranjați de pericolul pe care îl reprezintă Rusia”, a încheiat premierul interimar Ilie Bolojan.
SAFE?
Cel contestat de Grindă si Haur?