Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat, miercuri, în emisiunea „Harta de impact”, că nu este nicio diferență între un „cartel clasic” și schimbul de informațiicare a avut loc între băncii în cadrul mecanismului de stabilire a ROBOR.
„O să venim cu detalii când o să avem motivarea și o s-o facem publică, dar sunt lucruri de genul «vezi că n-ai cotat», discuții privind metodologia, «ce bine că o să crească ROBOR». Sunt o serie de schimburi care au avut loc între participanți, dar nu avem o înțelegere în sensul «Hai mâine să-l facem 7».
Dar de ce nu avem? Pentru că nu era nevoie. Pentru că tu dacă vezi ce fac ceilalți te aliniezi, nu mai am nevoie să stau la masă și să spun «Hai mâine să-l punem 7», pentru că eu văd că cineva a pus 7 și pun și eu 7 atunci. Prin această transparență în perioadele de fixing se realizează alinierea. Înțelegerea se realizează în felul ăsta.
Din punct de vedere legal, acolo suntem, dar schimburile de informații și înțelegerile sunt echivalente. E același articol de lege și e aceeași sancțiune. Nu e nicio diferență între ce numesc eu cartel clasic și acest schimb de informații, rezultatul e tot același”, a afirmat Bogdan Chirițoiu.
Consiliul Concurenței a decis că 10 bănci au manipulat indicele ROBOR, folosit în calcularea creditelor românilor și a firmelor, și a dat o sancțiune record în istoria instituției, în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro). Instituția acuză băncile de coordonarea comportamentului, potrivit unui anunț făcut de instituție duminică, 7 iunie.
Cele 10 bănci amendate de Consiliul Concurenței din cauza manipulării ROBOR au la dispoziție în total trei luni să vină cu un plan de conformare, potrivit unui anunț făcut de președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, în cadrul emisiunii „Harta de impact”.
G4Media și Economedia au lansat astăzi emisiunea „Harta de impact”, un nou produs jurnalistic premium realizat în parteneriat de cele două redacții. În fiecare miercuri, de la ora 13:00, Ioana Câmpean (redactor-șef G4Media) și Elena Deacu (redactor-șef Economedia) desenează live harta deciziilor care contează și arată publicului cum îi influențează acestea buzunarul, afacerea sau cariera.