Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat de 54 de ani, din oraşul Novaci, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins în timp ce conducea cu alcoolemii de peste doi, respectiv trei la mie, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, transmite Agerpres.
Potrivit acesteia, din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, pe 3 decembrie 2025, bărbatul a fost depistat în trafic, pe DN 67C Novaci, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că acesta avea o concentraţie de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma prelucrării mostrelor biologice a rezultat o alcoolemie de 3,87, respectiv 3,85 alcool pur în sânge.
Ulterior, pe 30 martie, acesta a fost depistat, din nou, conducând acelaşi autoturism, pe DN 67C Novaci, aflând-se în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că acesta avea o concentraţie de 1,09 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar în urma prelucrării mostrelor biologice a rezultat o alcoolemie de 2,06, respectiv 1,89 alcool pur în sânge.
„Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci, în urma continuării cercetărilor şi în baza probatoriului administrat în două cauze penale cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi o infracţiune de conducerea unui vehicul pe drumurile publice în perioada de suspendare, au luat măsura reţinerii unui bărbat de 54 de ani, din oraşul Novaci (…), fiind bănuit de săvârşirea faptelor”, a precizat Miruna Prejbeanu.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.