
Avertizare Cod roşu emisă de hidrologi pentru mai multe cursuri de apă / Sunt vizate zone din judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică seară, avertizare Cod roşu pentru râurile din bazinele hidrografice Moldova – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Moldoviţa – amonte confluenţă cu râul Râşca şi Bistriţa, vizate fiind zone din judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Avertizarea Cod roşu hidrologic a intrat în vigoare duminică seară, 27 iulie, la ora 21:25 şi este valabilă până luni, 28 iulie la ora 09:00 „Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Moldova – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Moldoviţa – amonte confluenţă cu râul Râşca (judeţul: Suceava), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dorna Arini – amonte S.H. Frumosu (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ)”, anunţă INHGA.
Hidrologii precizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinul hidrografic Suha, afluent al râului Moldova. O altă avertizare Cod portocaliu a fost emisă de hidrologi duminică, a intrat în vigoare la ora 12:00 fiind valabilă pentru cursurile de apă Tisa la intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Siret şi Jijia, unde sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din respectivele bazine hidrografice, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Această avertizare esre valabilă până luni, la ora 24:00.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.