Redacția

Cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi până acum în războiul din Ucraina

Cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi până acum în războiul din Ucraina

13 apr. 1
„Până acum cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi în război”, a informat Uniunea Naţională a Jurnaliştilor din Ucraina pe canalul său Telegram, potrivit BBC. Instituţia a publicat o listă cu numele lor şi a spus că acestea sunt doar decese confirmate de procuratura generală. Unii dintre ei erau străini, a mai adăugat sindicatul. […]
După ce a refuzat să-l primească pe președintele Germaniei, Zelenski îl invită la Kiev pe cancelarul Scholz

După ce a refuzat să-l primească pe președintele Germaniei, Zelenski îl invită la Kiev pe cancelarul Scholz

13 apr. 3
Oficialii ucraineni l-au invitat pe cancelarul german Olaf Scholz la Kiev după ce au exclus o vizită a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier, transmite miercuri dpa, citată de Agerpres. „Am comunicat faptul că preşedintele meu şi guvernul ar fi foarte fericiţi dacă cancelarul Olaf Scholz ar vizita Kievul”, a declarat marţi seara ambasadorul ucrainean în Germania, […]
Cod galben de vânt puternic în 10 județe, pe parcursul zilei de miercuri

Cod galben de vânt puternic în 10 județe, pe parcursul zilei de miercuri

13 apr.
Zece judeţe din Moldova, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei sunt vizate, miercuri, de o atenţionare Cod galben de vânt puternic. În intervalul orar 10:00 – 20:00, în aceste regiuni vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pe arii restrânse rafalele vor depăşi 65 – 70 km/h. Judeţele vizate de […]
VIDEO Joe Biden îl acuză pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina: Încearcă pur şi simplu să şteargă ideea însăşi de a putea fi ucrainean

VIDEO Joe Biden îl acuză pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina: Încearcă pur şi simplu să şteargă ideea însăşi de a putea fi ucrainean

13 apr. 10
Kelemen Hunor: Trebuie să ne pregătim mental, cu toţii/ Mi-e teamă că efectele reale le vom vedea la sfârşitul verii/ Nimic nu va fi, cel puţin în anii care urmează, cum era înainte de război

Kelemen Hunor: Trebuie să ne pregătim mental, cu toţii/ Mi-e teamă că efectele reale le vom vedea la sfârşitul verii/ Nimic nu va fi, cel puţin în anii care urmează, cum era înainte de război

12 apr. 40
SUA nu pot confirma folosirea de arme chimice la Mariupol, dar evocă ”informaţii credibile” cu privire la această posibilitate

SUA nu pot confirma folosirea de arme chimice la Mariupol, dar evocă ”informaţii credibile” cu privire la această posibilitate

12 apr.
Statele Unite evocă marţi ”informaţii credibile” cu privire la posibilitatea ca Rusia să folosească ”agenţi chimici” într-o ofensivă în vederea cuceririi oraşului ucrainan Mariupol, relatează AFP. ”Noi împărtăşim aceste informaţii cu Ucraina” şi ”ne aflăm în contact direct cu partenerii noştri, cu scopul de a stabili ce se întâmplă în prezent”, declară în faţa presei […]
Dicționar de război: Ucrainenii inventează verbul „a macrona”, adică „a se arăta foarte îngrijorat de o situaţie, dar a nu face nimic”, pentru a denunţa lipsa de reacție a liderului francez faţă de invazia rusă

12 apr. 28
Kelemen Hunor anunță că proiectul legii offshore ar putea fi gata vineri, iar exploatarea ar putea începe în 2026

Kelemen Hunor anunță că proiectul legii offshore ar putea fi gata vineri, iar exploatarea ar putea începe în 2026

12 apr. 22
Liderii coaliţiei de guvernare ar putea cădea de acord cel mai probabil vineri asupra proiectului legii offshore, care va merge în Parlament, a anunţat vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR. „Am discutat şi astăzi despre legea offshore. Se întoarce Popescu (ministrul Energiei – n.r.) din Israel şi vom semna, liderii coaliţiei, probabil vineri şi depunem proiectul […]
FOTO VIDEO Viorica Dăncilă a fost aleasă în funcția de președinte al Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi" / ”Am revenit în politică pentru a crea consens”

FOTO VIDEO Viorica Dăncilă a fost aleasă în funcția de președinte al Partidului „Naţiune Oameni Împreună – Noi” / ”Am revenit în politică pentru a crea consens”

12 apr. 35
Ionu Lixandru (Uniunea Transportatorilor), despre pachetul de sprijin al Guvernului: Ajutorul vine prea târziu/ Vaccinul pe care trebuie să îl primesc acum, îl primesc peste 10 luni de zile

Ionu Lixandru (Uniunea Transportatorilor), despre pachetul de sprijin al Guvernului: Ajutorul vine prea târziu/ Vaccinul pe care trebuie să îl primesc acum, îl primesc peste 10 luni de zile

12 apr. 3
Ziua 48 de război. Putin susține că negocierile de pace au ajuns „într-un punct mort” / Ucraina anunță noi bombardamente rusești în Donbas / Un grup de hackeri a încercat să spargă rețeaua ucraineană de electricitate / Trupele ruse continuă regrupările în estul Ucrainei

12 apr. 2
4 milioane de euro alocați în Sibiu pentru un parc / Teren de minigolf, fântână arteziană și minitiroliană

4 milioane de euro alocați în Sibiu pentru un parc / Teren de minigolf, fântână arteziană și minitiroliană

12 apr. 3
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, le propune consilierilor locali în ședința din această lună aprobarea unei investiții ce poate ajunge la maxim 19,15 milioane de lei, cu TVA inclus, într-un cartier din municipiu, anunță Turnul Sfatului. Parcul va avea spațiu verde, zone pentru fitness și joacă pentru copii, traseu pentru biciclete, fântână arteziană și un teren […]
Bulgaria nu mai cere prezentarea certificatului COVID-19 la intrarea în țară pentru zece țări, între care și România/ Decizia, luată înainte de vacanța de Paște

Bulgaria nu mai cere prezentarea certificatului COVID-19 la intrarea în țară pentru zece țări, între care și România/ Decizia, luată înainte de vacanța de Paște

12 apr.
Adrian Corduneanu, reținut pentru șantaj. Ar fi cerut sub amenințări 1.000 de euro

Adrian Corduneanu, reținut pentru șantaj. Ar fi cerut sub amenințări 1.000 de euro

12 apr. 13
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași, cu sprijinul luptătorilor SAS, l-au reținut marți pe Adrian Corduneanu, după o percheziție domiciliară, în municipiul Iași, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj. Bărbatul de 43 ani este bănuit că ar fi solicitat, prin folosirea de amenințări, de la o persoană, 1.000 de […]
Comisia Europeană: 20 companii aeriene ruseşti au fost adăugate pe Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă / În total lista UE include 21 de companii aeriene certificate în Rusia

12 apr. 4
Szijjártó: Ungaria nu va furniza nici în viitor armament Ucrainei şi nu va permite tranzitul de arme letale

Szijjártó: Ungaria nu va furniza nici în viitor armament Ucrainei şi nu va permite tranzitul de arme letale

12 apr. 16
Guvernul ungar a fost de acord ca Uniunea Europeană să ofere încă 500 de milioane de euro pentru a consolida armata ucraineană, însă Ungaria nu va furniza nici în viitor arme Ucrainei, a declarat marţi Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe, citat de agenția maghiară MTI. În plus, oficialul maghiar a spus că Ungaria […]
Antreprenorii sunt încurajați să-și desfăşoare activitatea în comunităţile de romi din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia de Nord cu finanțări în valoare totală de 5 milioane de euro, a anunțat Comisia Europeană

12 apr. 5
Primarul Capitalei anunță că lucrările de reabilitare pentru 12 kilometri de rețea de termoficare sunt în curs de desfășurare

Primarul Capitalei anunță că lucrările de reabilitare pentru 12 kilometri de rețea de termoficare sunt în curs de desfășurare

12 apr. 12
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat marţi că sunt în curs de achiziţie lucrările de reabilitare pentru 12 kilometri de reţea de termoficare, termenul de depunere a ofertelor fiind începutul lunii mai. „În ceea ce priveşte reabilitarea reţelei centralizate de termoficare, avem în curs de achiziţie lucrările de reabilitare pentru 12 kilometri, împărţite în cinci […]
Ministerul de Finanțe din Ucraina cere ajutor financiar de câteva miliarde de dolari pentru ca țara să supraviețuiască deficitului bugetar uriaș cauzat de invazia rusă: ”Dacă vreți să luptăm în continuare ajutați-ne!”

12 apr. 11
Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, îi cere lui Nicuşor Dan refacerea comisiei de evaluare, după ce a obținut nota 8,59: „Am aflat cu stupoare că activitatea coordonată de mine este departe de a fi performantă”

Universal Music a cumpărat catalogul muzical al lui Elvis Presley / Suma nu a fost dezvăluită

Universal Music a cumpărat catalogul muzical al lui Elvis Presley / Suma nu a fost dezvăluită

12 apr. 1
Universal Music a achiziţionat încă un catalog muzical de prestigiu, cel al cântăreţului american Elvis Presley, supranumit „regele rock-and-rollului”, care include cântece de mare succes, precum „Can’t Help Falling in Love” şi „Jailhouse Rock”, în urma unei tranzacţii încheiate cu Authentic Brands Group, informează Agenția de presă Reuters, citată de Agerpres. Termenii financiari ai acestei […]