Redacția

Moscova susține că schimbarea conducerii de la Kiev nu este unul dintre obiectivele sale

Moscova susține că schimbarea conducerii de la Kiev nu este unul dintre obiectivele sale

21 nov. 8
O schimbare a guvernului ucrainean nu este unul dintre obiectivele „operațiunii speciale” a Rusiei, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează CNN. „Rusia se străduiește să își atingă obiectivele în cadrul operațiunii militare speciale, iar aceste obiective pot fi atinse în diferite moduri”, a declarat Peskov luni jurnaliștilor. CNN l-a întrebat pe Peskov […]
Percheziţii la Jandarmeria Maramureş / Presa locală: Șeful instituției, acuzat de hărțuire sexuală de patru angajate

Percheziţii la Jandarmeria Maramureş / Presa locală: Șeful instituției, acuzat de hărțuire sexuală de patru angajate

21 nov. 1
Autorităţile judiciare fac, luni, percheziţii la Jandarmeria Maramureş, cel mai probabil descinderile având legătură cu acuzaţiile care se aduc şefului instituţiei,. Patru angajate ar fi demisionat, acuzându-şi superiorul de hărţuire sexual. Potrivit ziarmm.ro, luni, au loc percheziţii la Jandarmeria Maramureş. Autorităţile judiciare nu au comunicat, până la ora transmiterii acestei ştiri, detalii cu privire la […]
Ambulanțierii organizează marți protest în București / Se acuză sabotarea serviciilor publice de ambulanţă de către DSU / Se cere corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanţă, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical

21 nov.
Europa - tema Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac / Va începe construcția doar după ce zăpada va depăși 20 de cm / Au fost făcute deja peste 500 de rezervări, majoritatea turiști străini

Europa – tema Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac / Va începe construcția doar după ce zăpada va depăși 20 de cm / Au fost făcute deja peste 500 de rezervări, majoritatea turiști străini

21 nov.
Spania deschide un nou centru de instruire pentru trupele ucrainene la sfârșitul lunii noiembrie

Spania deschide un nou centru de instruire pentru trupele ucrainene la sfârșitul lunii noiembrie

21 nov.
Un nou centru de antrenament pentru trupele ucrainene va începe să funcționeze până la sfârșitul lunii, a declarat luni premierul spaniol Pedro Sanchez în cadrul Adunării Parlamentare a NATO, relatează Sky News. De asemenea, poliția spaniolă va fi trimisă în Ucraina în următoarele săptămâni pentru a ajuta la investigațiile privind presupusele crime de război rusești. […]
Ucrainenii care locuiesc în capitala Kiev se pregătesc pentru "cea mai grea iarnă din viața lor"

Ucrainenii care locuiesc în capitala Kiev se pregătesc pentru „cea mai grea iarnă din viața lor”

21 nov. 2
Ucrainenii care locuiesc în capitala Kiev se pregătesc pentru „cea mai grea iarnă din viața lor”, în condițiile în care temperaturile vor scădea vertiginos, iar rețeaua electrică a națiunii va fi ținta atacurilor rusești, relatează Associated Press (AP), citată de The Guardian. Iată un extras dintr-un articol publicat luni de AP: „Atunci când se întrerupe […]
David Popovici, desemnat înotătorul anului de Swimming World Magazine

David Popovici, desemnat înotătorul anului de Swimming World Magazine

21 nov. 2
David Popovici a fost desemnat de revista Swimming World Magazine, cea mai prestigioasă publicaţie din lume dedicată nataţiei, cel mai bun înotător al anului 2022, informează CS Dinamo, transmite News.ro Este prima oară în istorie când un înotător român primeşte această nominalizare. David Popovici, legitimat la CS Dinamo, intră astfel într-o galerie selectă de nume […]
Peste 2,7 milioane de dolari au fost alocate pentru restaurarea regiunii Herson recent eliberate, anunță premierul ucrainean

Peste 2,7 milioane de dolari au fost alocate pentru restaurarea regiunii Herson recent eliberate, anunță premierul ucrainean

21 nov. 1
Mai mult de 2,7 milioane de dolari au fost alocate pentru restaurarea regiunii Herson, recent eliberate, a scris duminică premierul ucrainean Denys Shmyhal într-o postare pe Facebook, relatează CNN. „Guvernul a alocat 100 de milioane de grivne (2,7 milioane de dolari) pentru restaurarea prioritară a regiunii eliberate Herson”, a scris Shmyhal. „Acesta este începutul reconstrucției […]
Bombardamente rusești au lovit peste noapte districtul Nikopol din sudul Ucrainei

Bombardamente rusești au lovit peste noapte districtul Nikopol din sudul Ucrainei

21 nov.
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a fost rănit când un bombardament rusesc a lovit districtul Nikopol din sudul Ucrainei în noaptea de luni spre marți, potrivit unui oficial militar ucrainean, citat de CNN. Nikopol este situat în regiunea Dnipropetrovsk, peste râu de centrala nucleară Zaporizhzhia, ocupată de Rusia. Duminică, Ucraina și Rusia […]
Ucraina: Exporturile de cereale au scăzut cu 31,7%

Ucraina: Exporturile de cereale au scăzut cu 31,7%

21 nov.
Ucraina a exportat aproape 16,2 milioane de tone de cereale până acum în sezonul iulie 2022/iunie 2023, în scădere cu 31,7% faţă de cele 23,8 milioane de tone livrate peste hotare în acelaşi stadiu al sezonului precedent, arată datele publicate luni de Ministerul Agriculturii. citate de Agerpres. Datele Ministerului Agriculturii arată că Ucraina a exportat […]
Doi morți într-un accident petrecut între Bacău și Moinești / Ciocniră frontală între un autocamion și un autoturism

Doi morți într-un accident petrecut între Bacău și Moinești / Ciocniră frontală între un autocamion și un autoturism

21 nov. 1
Două persoane au murit luni dimineață pe DN 2G, care face legătura între Bacău și Moinești, relatează Ziarul de Bacău. Accidentul s-a petrecut în comuna Mărgineni, sat Luncani. „În urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion au rezultat 3 victime: 2 victime decedate de sex masculin ( 39 ani și 45 ani ) și […]
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual solicită premierului Nicolae Ciucă indexarea pensiilor militarilor cu rata inflaţiei, majorarea normei de hrană şi aplicarea în integralitate a legii-cadru a salarizării

21 nov. 7
Salvaţi Copiii: 95% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor, cheltuieli legate de educaţia acestora, facturile cu utilităţile locuinţei

Salvaţi Copiii: 95% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor, cheltuieli legate de educaţia acestora, facturile cu utilităţile locuinţei

21 nov. 4
Comisia juridică a dat raport favorabil la cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache / Urmează vot în plen

Comisia juridică a dat raport favorabil la cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache / Urmează vot în plen

21 nov. 4
Luni are loc a treia conferință a donatorilor pentru Republica Moldova, organizată de România, Franța și Germania / 45 de țări și instituții se reunesc la Paris pentru a susține Chișinăul în criza energetică

Columbienii, ucrainenii și venezuelenii salvează scăderea populației din Spania, afectată de criza demografică majoră

Columbienii, ucrainenii și venezuelenii salvează scăderea populației din Spania, afectată de criza demografică majoră

21 nov.
Decizia a mii de columbieni, venezueleni și ucraineni de a se stabili în Spania – aceștia din urmă ca urmare a războiului – a reușit, în prima jumătate a anului 2022, să compenseze criza demografică spaniolă, într-o perioadă în care numărul deceselor în rândul spaniolilor a fost mai mare decât cel al nașterilor, transmite agenția […]
VIDEO A fost găsit turistul iranian, rătăcit luni pe Platoul Bucegi / Era în hipotermie și a fost transportat la baza Salvamont

VIDEO A fost găsit turistul iranian, rătăcit luni pe Platoul Bucegi / Era în hipotermie și a fost transportat la baza Salvamont

21 nov. 4
UPDATE, ora 9.40 Turistul iranian dat dispărut ieri seară pe Platoul Bucegi a fost găsit luni noapte, în jurul orei 3. ”Acțiunea de azi-noapte s-a finalizat cu bine, bărbatul a fost găsit aproape de ora 3, în stare de hipotermie. După ce a primit îngrijirile necesare a fost transportat la Baza Salvamont unde și-a petrecut […]
Porturile din Constanța și Bara Sulina, închise din cauza vântului puternic

Porturile din Constanța și Bara Sulina, închise din cauza vântului puternic

21 nov.
Porturile din județul Constanța și Bara Sulina sunt închise, luni dimineață, din cauza vântului puternic. „Au fost suspendate manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia, atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic. Din același motiv, a fost închisă și Bara Sulina”, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General […]
Căpitanul naţionalei Iranului, alături de protestatarii din ţara sa. ”Ar trebui să ştie că suntem alături de ei şi că îi susţinem” / “Nu putem nega faptul că în ţara mea condiţiile nu sunt bune”

Căpitanul naţionalei Iranului, alături de protestatarii din ţara sa. ”Ar trebui să ştie că suntem alături de ei şi că îi susţinem” / “Nu putem nega faptul că în ţara mea condiţiile nu sunt bune”

21 nov. 3
The Wall Street Journal, text demolator pe tema vârstei lui Biden: 86% dintre americani consideră că limita maximă de vârstă pentru președinție ar trebui să fie 75. Biden își va crea probleme politice dacă ignoră asemenea procente, iar democrații îi datorează țării ceva mai bun decât să încerce să meargă cu el până în pânzele albe

21 nov. 17
Cseke Attila: am semnat contracte de peste 1 miliard de lei prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”

Cseke Attila: am semnat contracte de peste 1 miliard de lei prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”

21 nov. 3
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila anunţă printr-un comunicat de presă că a semnat aproape 100 de contracte de peste 1 miliard de lei prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”. „Până în prezent, am semnat 98 de contracte, în valoare totală de 1.072.635.106,82 lei, pentru proiectele care au primit finanţare în cadrul Programului Naţional de Investiţii […]