Redacția

Statele Unite discută următorii paşi pentru obţinerea eliberării lui Paul Whelan din Rusia: “Nu vom avea un eşec în această misiune”

Statele Unite discută următorii paşi pentru obţinerea eliberării lui Paul Whelan din Rusia: “Nu vom avea un eşec în această misiune”

12 dec. 3
Duminică a fost cea mai călduroasă zi de 11 decembrie din ultimii 60 de ani / De Crăciun ar trebui să avem temperaturi de iarnă adevărată

Duminică a fost cea mai călduroasă zi de 11 decembrie din ultimii 60 de ani / De Crăciun ar trebui să avem temperaturi de iarnă adevărată

12 dec. 5
Senatul și Camera Deputaților se reunesc în ședință pentru adoptarea unei declarații privind consolidarea egalității de gen

Senatul și Camera Deputaților se reunesc în ședință pentru adoptarea unei declarații privind consolidarea egalității de gen

12 dec. 1
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc luni în şedinţă comună, pentru adoptarea unei declaraţii privind consolidarea egalităţii de gen în România. Şedinţa este programată să înceapă de la ora 12,30. Cu acest prilej vor avea alocuţiuni preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi vor fi intervenţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare. […]
PSD cere gratuitate pe mijloacele de transport în comun din Brașov / Măsura e cerută de prefect, cel care ocupă și funcția de președinte al PSD Mun. Brașov / Efortul financiar ar fi de 140 de milioane de lei

12 dec. 11
A murit încă un jurnalist acreditat la Cupa Mondială de fotbal: fotoreporterul qatarez Khalid Al Misslam

A murit încă un jurnalist acreditat la Cupa Mondială de fotbal: fotoreporterul qatarez Khalid Al Misslam

11 dec. 11
Khalid Al Misslam, fotoreporter al Al Kass TV, post din Qatar, a încetat din viaţă în timpul Cupei Mondiale de fotbal, competiţie la care era acreditat, relatează news.ro, conform Gazzetta dello Sport. Cauza decesului încă nu este cunoscută. Gazzetta dello Sport notează că şi fotoreporterul qatarez a murit în timp ce îşi făcea meseria, la […]
Franța: Eric Ciotti, ales președinte al partidului dreptei tradiționale, Les Républicains

Franța: Eric Ciotti, ales președinte al partidului dreptei tradiționale, Les Républicains

11 dec.
Deputatul Eric Ciotti, figură a unei drepte „dure”, în special în privinţa imigraţiei, a fost ales duminică preşedinte al Republicanilor (Les Républicains – LR), partidul dreptei tradiţionale din Franţa, relatează Agerpres. El a câştigat cu 53,7% din voturi în faţa lui Bruno Retailleau, liderul senatorilor LR, de asemenea extrem de conservator, în al doilea tur […]
Trei morţi, după ce un bărbat a deschis focul într-o cafenea din Roma. Una dintre victime, prietena premierului Giorgia Meloni

Trei morţi, după ce un bărbat a deschis focul într-o cafenea din Roma. Una dintre victime, prietena premierului Giorgia Meloni

11 dec. 1
Un bărbat a deschis focul, duminică, într-o cafenea din nordul Romei, unde avea loc o şedinţă a locatarilor unui bloc, şi a ucis trei persoane, relatează news.ro. Printre victime se numără și o prietenă a premierului italian, Giorgia Meloni, a transmis The Guardian. Alte trei persoane au fost rănite în urma focurilor de armă trase […]
Volodimir Zelenski: Regiunea Odessa este încă printre zonele cu cele mai multe pene de curent. Lucrăm cu partenerii pentru a ușura situația și pentru a le oferi oamenilor noștri mai multe oportunități

Forțele ucrainene au lovit cartierul general al Grupului Wagner din Luhansk, potrivit guvernatorului

Forțele ucrainene au lovit cartierul general al Grupului Wagner din Luhansk, potrivit guvernatorului

11 dec. 6
Forţele ucrainene au lovit un hotel din Kadiivka, oraş din estul Ucrainei, unde îşi avea sediul grupului rus de mercenari Wagner, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Luhansk, Serhi Haidai, conform BBC BBC precizează că nu poate verifica din surse independente prezenţa membrilor Wagner în hotel, dar Serhi Haidai susţine că Rusia a suferit pierderi […]
Bulgaria a reținut 70 de presupuşi migranţi ilegali, aflați într-un autocar / Doi cetățeni români au fost arestați

Bulgaria a reținut 70 de presupuşi migranţi ilegali, aflați într-un autocar / Doi cetățeni români au fost arestați

11 dec. 3
Bulgaria a reţinut duminică 70 de presupuşi migranţi ilegali aflați într-un autocar într-o parcare pe o autostradă în apropiere de oraşul Sliven şi i-a dus pe unii dintre ei la spital din cauza epuizării, a anunţat poliţia regională, care a arestat şi doi cetăţeni români în acest caz, relatează Agerpres. Paisprezece dintre bărbaţi, care nu […]
Prahova: Sportiv decedat în timpul unei competiţii de tenis de masă pentru amatori

Prahova: Sportiv decedat în timpul unei competiţii de tenis de masă pentru amatori

11 dec. 5
Un sportiv a decedat, duminică după-amiază, în timpul unei competiţii de tenis de masă pentru amatori care avea loc în comuna prahoveană Brazi. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi, în jurul orei 16,00, despre faptul că, în timpul unei competiţii sportive care a avut loc […]
VIDEO Capsula Orion a NASA a revenit pe Terra după călătoria în jurul Lunii, în Oceanul Pacific

VIDEO Capsula Orion a NASA a revenit pe Terra după călătoria în jurul Lunii, în Oceanul Pacific

11 dec. 1
După ce a petrecut peste 25 de zile în spaţiu şi a survolat la mică distanţă Luna, capsula Orion a NASA a amerizat duminică în Oceanul Pacific, marcând finalul misiunii test Artemis 1, al cărei scop a fost să pregătească întoarcere oamenilor pe Lună în anii care vin, relatează Agerpres. Amerizarea a avut loc în […]
Un bărbat din Vaslui a fost reţinut de polițiști după ce i-ar fi ucis câinele soţiei / Cei doi erau despărțiți, iar bărbatul ar fi săvârșit îngrozitoarea faptă când femeia nu se afla la acasă

Un bărbat din Vaslui a fost reţinut de polițiști după ce i-ar fi ucis câinele soţiei / Cei doi erau despărțiți, iar bărbatul ar fi săvârșit îngrozitoarea faptă când femeia nu se afla la acasă

11 dec. 7
Comisarul european al Economiei, despre cazul de corupție din Parlamentul European: Ruşinos şi intolerabil. Afectează grav reputaţia instituției UE

Comisarul european al Economiei, despre cazul de corupție din Parlamentul European: Ruşinos şi intolerabil. Afectează grav reputaţia instituției UE

11 dec. 3
Traficul oprit prin vămile Sighetu Marmaţiei şi Halmeu din cauza unor disfuncţionalităţi apărute la sistemul informatic ucrainean

Traficul oprit prin vămile Sighetu Marmaţiei şi Halmeu din cauza unor disfuncţionalităţi apărute la sistemul informatic ucrainean

11 dec.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) informează că traficul prin vămile Sighetu Marmaţiei şi Halmeu este întrerupt duminică seara din cauza unor disfuncţionalităţi apărute la sistemul informatic ucrainean, „Azi, începând cu ora 18.25, traficul prin Punctele de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei şi Halmeu s-a întrerupt din cauza unor disfuncţionalităţi ale sistemului informatic ucrainean. […]
Consiliul Naţional al Rectorilor, rezoluție prin care condamnă decizia Guvernului Austriei de a vota negativ în privința aderării României la Schengen

Consiliul Naţional al Rectorilor, rezoluție prin care condamnă decizia Guvernului Austriei de a vota negativ în privința aderării României la Schengen

11 dec. 16
Artizanul bombei care a ucis 270 de oameni în atentatul de la Lockerbie,  din 1988, a fost prins după 34 de ani

Artizanul bombei care a ucis 270 de oameni în atentatul de la Lockerbie, din 1988, a fost prins după 34 de ani

11 dec.
Abu Agila Masud, libianul acuzat că a construit bomba care a distrus zborul Pan Am 103, deasupra orașului scoțian Lockerbie, în urmă cu 34 de ani, se află în custodia autorităților americane, au anunțat, duminică, autoritățile locale scoțiene, conform BBC. Statele Unite au anunțat că l-au pus sub acuzare pe Masud în urmă cu doi […]
Germania: Numărul persoanelor care aderă la mişcarea extremistă Reichsbürger este în creştere

Germania: Numărul persoanelor care aderă la mişcarea extremistă Reichsbürger este în creştere

11 dec. 9
Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, afirmă pentru cotidianului popular Bild că numărul persoanelor care aderă la mişcarea extremistă Reichsbürger este în creştere – relatează Agerpres. Agenţiile de informaţii interne germane estimează acum că numărul aderenţilor la mişcare, o colecţie disparată de grupuri care nu recunosc autoritatea statului german, este de circa 23.000. Potrivit lui […]
VIDEO George Simion împreună cu mai mulți protestatari au blocat o benzinărie OMV din Ploiești

VIDEO George Simion împreună cu mai mulți protestatari au blocat o benzinărie OMV din Ploiești

11 dec. 46
George Simion, liderul partidului AUR, dar și câțiva protestatari organizează un protest în incinta benzinăriei OMV din cartierul  Albert, la ieșire din municipiul Ploiești, relatează ziarulincomod.ro. Acțiunea vine în contextul în care Austria a dat un vot de veto împotriva intrării României în Schengen, iar OMV este companie austriacă. Protestarii au intrat și în incinta […]
Nicuşor Dan: Bugetul local al Capitalei în 2023 va fi de cinci miliarde lei / Trei miliarde se duc pe termie şi transportul public

Nicuşor Dan: Bugetul local al Capitalei în 2023 va fi de cinci miliarde lei / Trei miliarde se duc pe termie şi transportul public

11 dec. 19
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că bugetul local al Capitalei în 2023 va fi de cinci miliarde de lei, precizând că trei miliarde de lei merg pe termie şi transportul public. El a mai menţionat că datoria publică este între 200 şi 300 de milioane de lei pe an, relatează news.ro „Sunt două miliarde […]
Prahova: Incendiu în bucătăria unui restaurant din Ploiești / Nouă persoane s-au autoevacuat

Prahova: Incendiu în bucătăria unui restaurant din Ploiești / Nouă persoane s-au autoevacuat

11 dec. 1
Un incendiu a izbucnit, duminică seară, în bucătăria unui restaurant din municipiul Ploieşti, mai multe persoane reuşind să se evacueze înainte de sosirea pompierilor, relatează Agerpres. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, restaurantul funcţionează pe strada Ana Ipătescu. Focul este localizat, iar până la sosirea forţelor de intervenţie, nouă persoane s-au autoevacuat. La fata […]