Redacția

Mama celor două surori israeliene ucise într-un atac în Cisiordania a murit din cauza rănilor / Cele trei aveau și cetățenie britanică

10 apr.
Primăria Capitalei: Un nou târg de adopţii de câini şi pisici, pe 29 aprilie, în zona exerioară a Arenei Naţionale

Un nou târg de adopţii de câini şi pisici va avea loc pe 29 aprilie, la Arena Naţională, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) transmis, luni, Agerpres. Reprezentanţii Municipalităţii au precizat că târgul va avea loc în zona exterioară a Arenei Naţionale (intrarea dinspre strada Maior Coravu, în partea dreaptă), în intervalul orar […]
Premierul Ciucă: Angajările în sistemul de stat se pot face, în funcţie de nevoi, prin memorandum / În anul 2022, avem un plus de 17.774 de locuri de muncă în sistemul bugetar

10 apr. 4
Kremlinul nu neagă că s-ar fi aflat în spatele scurgerii de documente secrete de la Pentagon, dar susține că „există o tendinţă de a învinovăţi întotdeauna Rusia pentru orice”: „Este o boală”

10 apr. 2
Nicușor Dan: Proiectul privind crearea hub-ului de mobilitate şi management urban, depus de Municipalitate pentru finanţare PNRR, a fost aprobat / Vor fi realizate o platformă digitală de servicii publice în urbanism și una de date deschise în mobilitate

10 apr. 1
Ligia Deca: După pandemie a crescut din nou numărul de incidente violente în şcoli/ Lucrăm la un plan de prevenţie / Posibilitatea unei verificări rapide în cazul în care există suspiciuni legate de deţinerea unui obiect interzis, discutată

Rusia a fost aproape să doboare anul trecut un avion de spionaj britanic în largul coastelor Crimeei - Pentagon Leaks

Rusia a fost aproape să doboare anul trecut un avion de spionaj britanic în largul coastelor Crimeei – Pentagon Leaks

10 apr. 2
Un avion de vânătoare rusesc a fost aproape de a doborî un avion de supraveghere britanic anul trecut, potrivit unui document militar american divulgat, care circulă online. Incidentul a avut loc pe 29 septembrie în largul coastelor Crimeei, a relatat Washington Post, citând documentul, potrivit The Guardian. Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a dezvăluit […]
CFR Călători va suplimenta, de Paşte, trenurile pe rutele cele mai aglomerate

CFR Călători va suplimenta operativ, în perioada Sărbătorilor de Paşte, trenurile spre cele mai solicitate destinaţii, întrucât sunt aşteptate vârfuri de trafic, potrivit unui comunicat al companiei, postat luni pe propriul site. „CFR Călători informează că în perioada Sărbătorilor de Paşte sunt aşteptate vârfuri de trafic şi va opera cu întreaga capacitate tehnic disponibilă de […]
O minge de golf oferită de Tiger Woods unui fan în 1997, vândută la licitaţie cu peste 64.000 de dolari / Licitaţia pentru mingea Titleist, care poartă inscripţia „Tiger”, a început de la 500 de dolari

Copiii din Braşov, duşi în vizită la ferme / Primăria a contractat o cooperativă agricolă cu aproape 400.000 de lei

Primăria Braşov va organiza, pentru preşcolari şi elevi, vizite la ferme pomicole/legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la laboratoare de profil, la zilele recoltei, expoziţii, târguri, la fermele de producere a laptelui şi la unităţi de procesare, la staţiuni de cercetare şi de creştere a bovinelor, în acest sens fiind contractată Cooperativa agricolă […]
Kremlinul susţine că nu a primit nicio propunere de încetare a focului în Ucraina de Paştele ortodox

Kremlinul nu a primit nicio iniţiativă cu privire la încetarea focului în Ucraina de Paştele ortodox, a transmis luni preşedinţia rusă, potrivit EFE şi TASS, citate de Agerpres. „Nimeni nu a luat o astfel de iniţiativă. Nu s-a propus” aşa ceva, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă […]
Premierul Ciucă: Am rugat specialiştii PNL să caute soluţii legale, constituţionale pentru comasarea alegerilor / Dacă va exista, atunci o vom discuta. Dacă nu va exista, nu o vom discuta

10 apr. 6
Trăsura cu care se vor deplasa regele Charles și regina în ziua încoronării este dotată cu aer condiționat, geamuri electrice și suspensii hidraulice / Istoric regal: Va fi o încoronare destul de modernă. Am auzit deja despre uleiul de ungere, despre care palatul a ținut să spună că a fost vegan

Lukașenko: Belarusul are nevoie de garanţii că Rusia îl va apăra „ca pe propriul teritoriu”, în cazul în care va fi atacat

Belarusul are nevoie de garanţii că Rusia îl va apăra ”ca pe propriul teritoriu” în eventualitatea unui atac extern, a declarat luni preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, citat de agenţia de presă BelTA, transmite Reuters, citată de Agerpres. Lukaşenko a făcut declaraţia în timpul unei întrevederi cu ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, desfăşurată la Minsk. Belarusul, […]
Risc de viituri în patru judeţe din ţară până miercuri, la miezul nopţii / Județele Iași, Botoșani, Tulcea și Constanța sunt vizate

China anunţă că „a finalizat cu succes” manevrele militare din jurul Taiwanului: „Trupele sunt gata de luptă în orice moment”

China a anunţat luni că „a finalizat cu succes” exerciţiile militare din jurul Taiwanului care au început sâmbătă ca răspuns la întâlnirea de miercurea trecută din California dintre preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, transmite EFE, citată de Agerpres. Teatrul de Operaţii de Est al Armatei Chineze a informat […]
Angel Tîlvăr: MApN a susţinut cu consecvenţă faptul că pensiile militarilor nu pot fi considerate pensii speciale / Nu putem risca pe fondul acestor discuţii ca cei peste 7.000 de militari să considere că singura lor soluţie este trecerea în rezervă

10 apr. 17
Nicolae Ciucă, către liberalii din Vrancea: Succesul rotativei va însemna un prim exemplu din istoria postdecembristă de guvernare partajată între dreapta şi stânga politică / Rolul partidului va rămâne acelaşi, de garant al stabilităţii - surse

Nicolae Ciucă, către liberalii din Vrancea: Succesul rotativei va însemna un prim exemplu din istoria postdecembristă de guvernare partajată între dreapta şi stânga politică / Rolul partidului va rămâne acelaşi, de garant al stabilităţii – surse

10 apr. 9
Mitropolitul Clujului: Ar fi minunat dacă s-ar trece pe stil nou, să sărbătorim Paștile în comuniune cu țările din Vest / ”Cred că sfânta lumină tot ar coborî, datorită credinței noastre la Paști”

10 apr. 12
Nicolae Ciucă: În vecinătate se derulează un război de uzură, lung, o provocare pentru lumea liberă / Dorim să dotăm Armata română cu toate capabilităţile moderne de care are nevoie pentru a putea să apere ţara

10 apr. 5
Germania analizează eliminarea restricţiilor impuse turiştilor care vin din China

Guvernul german analizează o posibilă eliminare a interdicţiei de intrare în ţară impusă turiştilor din China, una dintre ultimele măsuri introduse pentru a opri răspândirea coronavirusului SARS-COV-2, aflată încă în vigoare, transmite DPA, preluată de Agerpres. „O eliminare completă a acestei ultime restricţii cu privire la intrarea în ţară şi acordarea de vize în scopuri […]