Redacția

33 de persoane au fost salvate de Salvamont în ultimele 24 de ore/ Șapte au ajuns la spital, una a fost preluată de elicopter

33 de persoane au fost salvate de Salvamont în ultimele 24 de ore/ Șapte au ajuns la spital, una a fost preluată de elicopter

10 feb.
Un număr de 33 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de pe munte, a anunţat sâmbătă dimineaţa Dispeceratul Naţional Salvamont, transmite Agerpres. „Dintre acestea, şapte au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. O persoană a fost predată elicopterului SMURD pentru transport aerian la spital”, a precizat […]
Sfaturi pentru cei care îşi doresc un câine: Tu știi de câtă disponibilitate financiară și mai ales emoțională ai nevoie?

Sfaturi pentru cei care îşi doresc un câine: Tu știi de câtă disponibilitate financiară și mai ales emoțională ai nevoie?

10 feb.
Persoanele care doresc un câine, ca animal de companie, trebuie să fie atente la mai multe aspecte pentru a se asigura că patrupedul care va face parte din viaţa lor nu va avea de suferit. Medicul veterinar Vlad Condurache a explicat, pentru AGERPRES, că în acest proces este foarte important timpul disponibil al proprietarului, disponibilitatea […]
Bitcoin a crescut vineri şi a înregistrat cel mai mare avans săptămânal din ultimele patru luni

Bitcoin a crescut vineri şi a înregistrat cel mai mare avans săptămânal din ultimele patru luni

10 feb.
Bitcoin a crescut vineri cu 5%, până la maximul ultimei luni, susţinut de ceea ce analiştii au spus că a fost un val de cumpărări înaintea evenimentului de înjumătăţire a valorii sale din aprilie şi pe măsură ce ieşirile recente din fondurile tranzacţionate la bursă au încetinit, transmite Reuters, citat de News.ro. Preţul bitcoin a […]
Zelenski le-a conferit titlul de „Erou al Ucrainei” lui Valeri Zalujni şi lui Kirilo Budanov şi anunţă noi schimbări în armată/ Zalujni, foarte popular în societate, tocmai a fost schimbat de la conducerea Armatei

Instagram şi Threads nu vor mai promova în feed-urile personalizate conţinutul legat de politică/ Nu este clar cum se va face diferența între postările politice și restul

Instagram şi Threads nu vor mai promova în feed-urile personalizate conţinutul legat de politică/ Nu este clar cum se va face diferența între postările politice și restul

10 feb.
”Detoxul” meu de telefon a fost un eșec. Dar tot mi-a schimbat viața/ Cum am ajuns să-mi placă dorul de prieteni

”Detoxul” meu de telefon a fost un eșec. Dar tot mi-a schimbat viața/ Cum am ajuns să-mi placă dorul de prieteni

10 feb.
La două luni după ce Rhik Samadder a pus capăt ”dezintoxicării” de telefon, el realizează că unele dintre lecțiile pe care le-a învățat au rămas cu el, arată un reportaj The Guardian despre experimentul acestuia. În ultima actualizare din călătoria lui Rhik pentru a scăpa de dependența de telefon, acesta reușește o descoperire. Și una mare. […]
Ministrul de Externe de la Budapesta: ”Relaţiile excelente ungaro-americane au un nume, Donald Trump”

Ministrul de Externe de la Budapesta: ”Relaţiile excelente ungaro-americane au un nume, Donald Trump”

10 feb. 2
Relaţiile între Ungaria şi Statele Unite ale Americii au atins apogeul în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, de aceea este întotdeauna o veste bună pentru relaţiile bilaterale când aflăm ştiri despre succesele fostului preşedinte american – a declarat vineri, la New York, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, transmite News.ro. Potrivit unui comunicat […]
Israelul a atacat împrejurimile Damascului, susține presa de stat siriană

Israelul a atacat împrejurimile Damascului, susține presa de stat siriană

10 feb.
Atacurile israeliene au vizat zone din jurul capitalei siriene Damasc sâmbătă dimineaţa, au declarat un ONG şi agenţia oficială de presă siriană, care a raportat daune materiale, transmite AFP, citată de Agerpres. „În jurul orei 1:05 azi dimineaţă (22:05 GMT vineri), inamicul israelian a lansat un atac aerian (…) vizând un număr de puncte din […]
Cum facem să nu facem nimic în mod corect? Să te plimbi sau să te uiți la filme nu înseamnă niksen/ Arta de a nu face nimic ca răspuns la burnout și controversa originii olandeze a termenului

Cum facem să nu facem nimic în mod corect? Să te plimbi sau să te uiți la filme nu înseamnă niksen/ Arta de a nu face nimic ca răspuns la burnout și controversa originii olandeze a termenului

10 feb.
Taiwanul anunţă că a detectat alte opt baloane chinezeşti la începutul sărbătorii de Anul Nou Chinezesc și acuză un ”război psihologic”

Taiwanul anunţă că a detectat alte opt baloane chinezeşti la începutul sărbătorii de Anul Nou Chinezesc și acuză un ”război psihologic”

10 feb.
CEO-ul OpenAI vrea investiţii de mii de miliarde de dolari pentru revoluționarea industriei globale a semiconductoarelor

CEO-ul OpenAI vrea investiţii de mii de miliarde de dolari pentru revoluționarea industriei globale a semiconductoarelor

10 feb.
CEO-ul OpenAI, Sam Altman, doreşte investiţii de mii de miliarde de dolari pentru a reforma industria globală a semiconductorilor, a informat publicaţia The Wall Street Journal, citată de Reuters, transmite News.ro. Altman a vorbit de mult timp despre problema cererii şi ofertei de cipuri AI – mulţi giganţi AI le doresc, dar nu sunt suficiente […]
Linia de tramvai 40, traseu modificat până sâmbătă la prânz/ O linie de autobuz temporară pentru zonele rămase fără tramvai

Linia de tramvai 40, traseu modificat până sâmbătă la prânz/ O linie de autobuz temporară pentru zonele rămase fără tramvai

10 feb.
Linia de tramvai 40 va funcţiona pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 10 februarie, de la începutul programului şi până în jurul orei 13:00, ca urmare a executării unor lucrări de întreţinere a căii de rulare pe Calea Călăraşi şi Bulevardul Basarabia, între Strada Traian şi Bulevardul Chişinău, transmite Agerpres.ro. Asociaţia de Dezvoltare […]
Temeri privind o operațiune terestră în Rafah, după ce Netanyahu a cerut un plan de evacuare pentru sute de mii de civili: ”Vor fi masacre și ne putem lua adio de la toată umanitatea”

Temeri privind o operațiune terestră în Rafah, după ce Netanyahu a cerut un plan de evacuare pentru sute de mii de civili: ”Vor fi masacre și ne putem lua adio de la toată umanitatea”

10 feb. 1
Joe Biden acuză Congresul american de ”neglijență aproape criminală” dacă nu aprobă finanțarea pentru Ucraina

Joe Biden acuză Congresul american de ”neglijență aproape criminală” dacă nu aprobă finanțarea pentru Ucraina

10 feb.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că membrii Congresului s-ar face vinovaţi de o „neglijenţă aproape criminală” dacă nu vor reuşi să aprobe finanţarea pentru Ucraina şi i-a mulţumit vineri cancelarului german Olaf Scholz pentru că a asigurat ajutorul militar german pentru Kiev, relatează Reuters, transmite News.ro. Scholz, care a fost la Washington pentru a […]
Televiziunea Cinemaraton difuzează în weekend un interviu și 26 de filme cu Victor Rebengiuc, în cinstea actorului care împlineşte sâmbătă 91 de ani

Televiziunea Cinemaraton difuzează în weekend un interviu și 26 de filme cu Victor Rebengiuc, în cinstea actorului care împlineşte sâmbătă 91 de ani

10 feb.
Premierul Marcel Ciolacu merge în Tulcea: Vizitează portul Jurilovca, Şantierul Naval Vard – Fincantieri și se vede cu liderii social-democrați din județ

Premierul Marcel Ciolacu merge în Tulcea: Vizitează portul Jurilovca, Şantierul Naval Vard – Fincantieri și se vede cu liderii social-democrați din județ

10 feb. 3
Acţiunile Nissan Motor au scăzut vineri cu 12%, cel mai mult în peste două decenii, din cauza profitului sub aşteptări şi a concurenţei din China

Acţiunile Nissan Motor au scăzut vineri cu 12%, cel mai mult în peste două decenii, din cauza profitului sub aşteptări şi a concurenţei din China

10 feb.
Casa Albă contraatacă raportul procurorului care confirmă problemele de memorie ale președintelui Biden: ”Cum îndrăznește?”/ Biden a confundat mai mulți șefi de stat în ultima perioadă

Casa Albă contraatacă raportul procurorului care confirmă problemele de memorie ale președintelui Biden: ”Cum îndrăznește?”/ Biden a confundat mai mulți șefi de stat în ultima perioadă

10 feb. 1
Biroul președintelui palestinian: Planul israelian pentru Rafah are ca scop alungarea palestinienilor din Gaza  /  Depăşeşte toate liniile roşii

Biroul președintelui palestinian: Planul israelian pentru Rafah are ca scop alungarea palestinienilor din Gaza / Depăşeşte toate liniile roşii

09 feb. 1
Noul comandant al armatei lui Zelenski are reputaţia de ”măcelar” (Politico)

Noul comandant al armatei lui Zelenski are reputaţia de ”măcelar” (Politico)

09 feb.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vrut să dea o nouă viaţă armatei sale prin numirea generalului Oleksandr Sîrski în funcţia de comandant-şef, dar mulţi dintre militari au reacţionat cu disperare: „Sîrski ne va ucide pe toţi”, a declarat un soldat, sub protecţia anonimatului, relatează POLITICO, citat de News.ro. Prin înlocuirea generalului său de top, fostul […]
Șeful diplomației europene: Informaţiile despre o ofensivă militară israeliană asupra Rafah sunt alarmante / Acest lucru ar avea consecinţe catastrofale

Șeful diplomației europene: Informaţiile despre o ofensivă militară israeliană asupra Rafah sunt alarmante / Acest lucru ar avea consecinţe catastrofale

09 feb.