Redacția

Un elev japonez înjunghiat într-o școală din Shenzhen, sudul Chinei, a murit. Incidentul a avut loc pe fondul deteriorării relațiilor dintre Japonia și China

Un elev japonez înjunghiat într-o școală din Shenzhen, sudul Chinei, a murit. Incidentul a avut loc pe fondul deteriorării relațiilor dintre Japonia și China

19 sept.
Ucraina trebuie să poată lovi ţinte militare legitime în Rusia, susţine Parlamentul European într-o rezoluţie

Ucraina trebuie să poată lovi ţinte militare legitime în Rusia, susţine Parlamentul European într-o rezoluţie

19 sept.
Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat joi o rezoluţie care solicită ţărilor Uniunii Europene să ridice restricţiile actuale care împiedică Ucraina să utilizeze sistemele de arme occidentale împotriva ţintelor militare legitime din Rusia, indică un comunicat al legislativului UE, transmite Agerpres. Rezoluţia, adoptată cu 425 voturi pentru, 131 împotrivă şi […]
Guvern: Premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi au agreat soluţiile şi calendarul de modificare a legislaţiei, astfel încât veniturile să fie menţinute la un nivel care să asigure un trai decent

19 sept. 1
Greblă spune că, până la sfârşitul anului, va restitui suma imputată de Curtea de Conturi: Nu intenţionez să contest

Greblă spune că, până la sfârşitul anului, va restitui suma imputată de Curtea de Conturi: Nu intenţionez să contest

19 sept. 2
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat joi că va restitui, până la finalul anului, suma pe care Curtea de Conturi a stabilit-o că ar fi încasat-o necuvenit, după ce indemnizaţia sa a fost stabilită eronat, menţionând că nu intenţionează să conteste în instanţă decizia acestei instituţii de control, transmite Agerpres. Greblă a […]
Germania intenţionează să aprobe un ajutor militar suplimentar de 397 milioane de euro pentru Ucraina

Germania intenţionează să aprobe un ajutor militar suplimentar de 397 milioane de euro pentru Ucraina

19 sept.
Germania urmează să aprobe un ajutor militar suplimentar de 397 milioane de euro destinat Ucrainei în anul curent, potrivit unei scrisori guvernamentale consultate joi de Reuters. „Având în vedere deteriorarea continuă a situaţiei militare în Ucraina, există un risc serios ca Ucraina, fără un sprijin material semnificativ sporit, să fie învinsă în campania sa de […]
Siegfried Mureşan (PNL): Am votat rezoluţia Parlamentului European, co-semnată de mine, care cuprinde soluţiile noastre pentru sprijinirea oamenilor afectaţi de inundaţiile care au lovit România şi mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est

Toni Greblă, președintele AEP: De vreo 15-20 de ani am constatat că fair-play-ul electoral a cam dispărut din peisajul politic / Acel competitor care a pierdut invocă faptul că s-au furat voturile / Nu am găsit niciun vot furat pe undeva

19 sept. 5
Ucraina se confruntă cu un deficit de alimentare cu energie electrică de şase gigawaţi în această iarnă, aproximativ o treime din vârful de cerere aşteptat, arată un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei

Secretarul general al NATO avertizează Europa şi Statele Unite împotriva "izolaţionismului"

Secretarul general al NATO avertizează Europa şi Statele Unite împotriva „izolaţionismului”

19 sept.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, intenţionează să avertizeze joi Europa şi Statele Unite împotriva tentaţiei „izolaţionismului”, într-un discurs care va marca sfârşitul mandatului său în fruntea Alianţei, în cadrul unui eveniment organizat joi de German Marshall Fund, la Berlin, relatează AFP. După zece ani în fruntea NATO, fostul premier norvegian îşi încheie mandatul pe […]
Netanyahu acuză Marea Britanie că transmite "mesaje mixte" privind sprijinul pentru Israel

Netanyahu acuză Marea Britanie că transmite „mesaje mixte” privind sprijinul pentru Israel

19 sept.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat guvernul britanic, într-un interviu acordat Daily Mail, că trimite „mesaje mixte” cu privire la sprijinul său pentru Israel şi că „subminează” dreptul ţării sale la autoapărare, relatează dpa, transmite Agerpres. Netanyahu a criticat noul guvern laburist britanic pentru suspendarea a circa 30 de exporturi de arme către Israel pe […]
SURSE: Numele propuse de PSD în conducerea BNR - Isărescu, Leonardo Badea, Florin Georgescu și Aura Socol

SURSE: Numele propuse de PSD în conducerea BNR – Isărescu, Leonardo Badea, Florin Georgescu și Aura Socol

19 sept.
PSD propune patru nume în Consiliul de Administrație ale BNR, au declarat pentru G4Media surse social-democrate. E vorba de Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator, Leonardo Badea pentru postul de prim-viceguvernator, Florin Georgescu pentru postul de viceguvernator și Aura Socol pentru postul de membru neexecutiv. Pe lângă PSD vor mai face nominalizări PNL, […]
Operatorii de telecomunicaţii trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor o fişă de sinteză cu date despre serviciile oferite

Operatorii de telecomunicaţii trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor o fişă de sinteză cu date despre serviciile oferite

19 sept.
Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să pună la dispoziţia utilizatorilor finali, înainte de încheierea unui contract, fie într-un spaţiu comercial, fie la distanţă, o fişă de sinteză care să cuprindă informaţii minime, într-un format standard, referitoare la serviciile de care viitorii clienţi vor beneficia, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în […]
STUDIU Insulele Falkland erau "acoperite de o pădure tropicală luxuriantă" în urmă cu 30 de milioane de ani

STUDIU Insulele Falkland erau „acoperite de o pădure tropicală luxuriantă” în urmă cu 30 de milioane de ani

19 sept.
Insulele Falkland erau acoperite de „o pădure tropicală luxuriantă şi diversă” până în urmă cu 30 de milioane de ani, au descoperit autorii unui studiu recent, informează DPA, transmite Agerpres. O cercetătoare de la Universitatea Southampton din Regatul Unit a găsit dovezi conform cărora peisajul actual din Insulele Falkland, lipsit de copaci şi alcătuit din […]
Daniel Băluță susține că i-a transmis lui Nicușor Dan toate documentele pentru autorizația de începere a lucrărilor la planșeul Unirii /  „Această structură stă să se prăbuşească, este o realitate. Nu ne putem permite sub nicio formă o tragedie aici”

Nicuşor Dan: Așteptăm Primăria Sectorului 4 să vină cu toată documentația pentru planșeul de la Unirii, ca să le dăm autorizația / Pasajul Lujerului, pasajul Obor și podul de pe București-Ploiești sunt într-o stare mai rea decât planşeul din Piaţa Unirii

19 sept. 3
Ministrul Mediului: Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul lunii. Autorităţile sunt în alertă

Ministrul Mediului: Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul lunii. Autorităţile sunt în alertă

19 sept. 1
Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul acestei luni iar autorităţile sunt în alertă şi monitorizează situaţia, după ce hidrologii au anunţat riscuri de viituri pe sectorul românesc, a declarat joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, transmite Agerpres. „Fără îndoială că suntem în alertă. Colegii mei sunt convocaţi aproape […]
Ungaria a anunţat că va solicita exceptarea de la respectarea normelor de migraţie şi azil ale Uniunii Europene

Ungaria a anunţat că va solicita exceptarea de la respectarea normelor de migraţie şi azil ale Uniunii Europene

19 sept. 1
Guvernul naţionalist de la Budapesta a anunţat joi că va solicita ca Ungaria să fie scutită de la respectarea normelor de migraţie şi azil ale Uniunii Europene (UE), urmând exemplul Ţărilor de Jos, informează EFE, transmite Agerpres. „La Strasbourg, ministrul Afacerilor Europene, Janos Boka, a confirmat că Ungaria, la fel ca Ţările de Jos, consideră […]
Crin Antonescu, despre modificarea legii pentru ca Iohannis să candideze pe listele unui partid politic: „Conducerea PNL s-a comportat ca un grup de nevertrebrate politic. Sentimentul meu este că vârfurile PSD-ului sunt în această combinație”

19 sept. 7
Ligile şi sindicatele de fotbal depun plângere la Comisia Europeană împotriva FIFA pe tema calendarului

Ligile şi sindicatele de fotbal depun plângere la Comisia Europeană împotriva FIFA pe tema calendarului

19 sept.
Ligile europene de fotbal și sindicatele jucătorilor vor depune o plângere împotriva FIFA la Comisia Europeană pe 14 octombrie, în legătură cu calendarul internațional al competițiilor, așa cum anunțaseră deja la sfârșitul lunii iulie, relatează Agerpres. „O primă plângere a fost deja depusă la Înalta Curte de la Bruxelles. O alta este pregătită de ligile […]
Nicuşor Dan, după accidentul în care a fost implicat un tramvai: Şoferii şi vatmanii sunt verificaţi medical semestrial

Nicuşor Dan, după accidentul în care a fost implicat un tramvai: Şoferii şi vatmanii sunt verificaţi medical semestrial

19 sept.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, după accidentul produs joi în care a fost implicat un tramvai şi care s-a soldat cu decesul şoferului unui autoturism, că vatmanii şi conducătorii auto de la Societatea de Transport Bucureşti sunt verificaţi medical din şase în şase luni, transmite Agerpres. În contextul informaţiilor referitoare la faptul […]
Sofia investighează dacă o companie bulgară a vândut pagere explozive către Hezbollah

Sofia investighează dacă o companie bulgară a vândut pagere explozive către Hezbollah

19 sept.
Guvernul bulgar investighează dacă o companie cu sediul la Sofia ar fi fost implicată în vânzarea către gruparea şiită libaneză Hezbollah a unor pagere explozive, care au ucis 12 persoane marţi, a declarat joi serviciul de contraspionaj al ţării balcanice, citat de EFE. SANS, Agenţia pentru Securitate Naţională din Bulgaria, afirmă într-un comunicat că Agenţia […]