Şederea a doi astronauţi ai agenţiei spaţiale americane la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost prelungită din nou, a anunţat marţi NASA, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres. Sunita Williams şi Barry Wilmore au rămas blocaţi la bordul ISS din iunie din cauza unor probleme tehnice apărute la capsula Starliner, dezvoltată de grupul Boeing. […]
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins cererile depuse de Ilan Şor, fost lider al partidului ŞOR, şi de Marina Tauber, fostă vicepreşedintă a aceleiaşi formaţiuni politice, prin care aceştia solicitaseră anularea măsurilor restrictive impuse asupra lor de Uniunea Europeană şi acordarea unei despăgubiri financiare, indică un comunicat difuzat miercuri de CJUE, transmite Agerpres. […]
Compania japoneză Space One a pus capăt zborului rachetei sale Kairos miercuri la scurt timp după decolare, marcând astfel sfârşitul celei de-a doua tentative în nouă luni de a deveni prima companie din ţară care reuşeşte să livreze un satelit în spaţiu, transmite Reuters, citată de Agerpres. Zborul, care a durat doar aproximativ 10 minute, […]
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt „nativi AI” este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi cel academic, iar excesul de încredere al acestei generaţii în folosirea inteligenţei artificiale trebuie privită cu prudenţă, în condiţiile în care platformele de socializare sunt de departe principala ei sursă de informare în acest domeniu, […]
Guvernul va prelungi, în cadrul şedinţei de miercuri, plafonarea preţurilor la poliţele RCA cu încă trei luni, până la 31 martie 2025, a anunţat premierul Marcel Ciolacu, transmite News.ro. ”Prelungim azi plafonarea preţurilor la poliţele RCA cu încă 3 luni, până la 31 martie 2025, la propunerea ASF. Vrem să preîntâmpinăm apariţia unor dezechilibre în […]
Noul guvern ar putea fi investit la începutul săptămânii viitoare, au declarat pentru G4Media surse social-democrate, care au precizat că noul executiv va da ordonanța “trenuleț” privind modificările fiscale care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Surse din PNL au declarat, de asemenea, că se dorește ca această ordonanță să fie asumată de […]
Parlamentul ungar a adoptat marţi un nou amendament care remodelează peisajul electoral al ţării prin reducerea numărului de circumscripţii din capitala Budapesta, într-un moment în care premierul Viktor Orban trece printr-o criză fără precedent, relatează agenția AFP, citată de Agerpres. De la revenirea sa la guvernare în 2010 şi după numeroase reforme instituţionale, liderul naţionalist […]
Un subgen literar apărut în anii 2010 și devenit foarte popular în anii 2020, dark romance se încadrează în categoria poveștilor de dragoste nesănătoase, prezentând relații care sunt uneori condamnate de morală sau de lege. Ce putem învăța din succesul tot mai mare al acestor romane sulfuroase, care prezintă relații amoroase nuanțate de violență?, se […]
Premierul britanic Keir Starmer a reiterat miercuri intenţia guvernului său de a creşte cheltuielile pentru apărare ale Regatului Unit la 2,5% din produsul intern brut (PIB), după ce NATO le-a cerut statelor membre să-şi majoreze bugetele militare pentru a putea face faţă ameninţărilor dinspre Rusia, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Într-un interviu […]
Doi români suspectaţi de atacarea şi rănirea unui jurnalist de origine iraniană la Londra, în luna martie, au fost extrădaţi marţi, fiind preluaţi de autorităţile britanice de pe aeroportul Heathrow şi plasaţi în arest, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. Poliţia britanică a anunţat marţi că i-a arestat pe cei doi români pentru […]
„Cărbunele este adesea văzut ca un combustibil al trecutului. Cu toate acestea, consumul global de cărbune s-a dublat în ultimele trei decenii”, se arată în cel mai recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) privind acest combustibil foarte poluant, transmite Le Figaro. În ciuda tuturor eforturilor și a retoricii, curba consumului global nu se […]
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să emită decizii privind ordinul de eliminare a conţinutului ilegal pentru o serie de materiale audiovizuale care promovează regimuri totalitare. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis AGERPRES, întrunit în şedinţa publică, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţiile de specialitate, ca urmare a autosesizării şi a […]