Redacția

Armata israeliană a lovit nordul şi centrul Gazei după ce armistiţiul de încetare a focului a fost amânat

Armata israeliană a lovit nordul şi centrul Gazei după ce armistiţiul de încetare a focului a fost amânat

19 ian. 1
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că artileria şi avioanele au lovit „un număr de ţinte teroriste în nordul şi centrul Fâşiei Gaza”, informează CNN, citată de News.ro. Armata „continuă să efectueze atacuri chiar în acest moment în Fâşia Gaza”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al IDF, la televiziune. „Hamas […]
VIDEO Primul buncăr de protecţie a cetăţenilor în cazuri speciale, amenajat de o asociaţie de locatari din Baia Mare

VIDEO Primul buncăr de protecţie a cetăţenilor în cazuri speciale, amenajat de o asociaţie de locatari din Baia Mare

19 ian.
Locatarii unui bloc din municipiul Baia Mare au luat decizia de a amenaja un buncăr în subsolul imobilului, care ar putea fi utilizat în cazul unor situaţii limită, transmite Agerpres. „După exemplul bunului gospodar care îşi pregăteşte sania din vară şi căruţa din iarnă, câţiva băimăreni au decis să fie prevăzători şi au început amenajarea […]
Washingtonul se pregăteşte pentru învestirea lui Trump cu garduri demne de o fortăreaţă şi 25.000 de agenţi de ordine

Washingtonul se pregăteşte pentru învestirea lui Trump cu garduri demne de o fortăreaţă şi 25.000 de agenţi de ordine

19 ian. 1
Cu un gard negru, înalt, ce se întinde pe 48 de kilometri, 25.000 de agenţi de ordine şi puncte de control de securitate amenajate pentru a verifica sute de mii de spectatori, Washingtonul este pregătit pentru ceremonia de învestire a preşedintelui ales Donald Trump din 20 ianuarie, transmite Reuters, transmite Agerpres. Depunerea jurământului, luni, la […]
Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată / Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată / Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi

19 ian.
Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

19 ian.
Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

19 ian.
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 de apeluri prin care […]
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică dimineaţă, la ora locală 06:30

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică dimineaţă, la ora locală 06:30

19 ian.
Acţiune de amploare pe şoselele din Ilfov: Amenzi de 89.000 lei aplicate într-o noapte

Acţiune de amploare pe şoselele din Ilfov: Amenzi de 89.000 lei aplicate într-o noapte

19 ian. 1
Poliţiştii ilfoveni au aplicat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 437 de sancţiuni contravenţionale pentru nereguli constatate în trafic, în valoare de aproximativ 89.000 de lei, transmite Agerpres. Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au fost desfăşurat o acţiune de amploare pe drumurile publice din judeţ, unde au acţionat pentru prevenirea […]
Rebelii houthi din Yemen se declară pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

Rebelii houthi din Yemen se declară pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

19 ian.
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr, transmite News.ro. Houthis „vor confrunta orice agresiune cu operaţiuni militare precise împotriva acestor forţe fără (…) linii roşii”, au adăugat ei. Liderul rebelilor, […]
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu feminin, la Australian Open, după un meci de peste trei ore

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu feminin, la Australian Open, după un meci de peste trei ore

19 ian.
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului, transmite News.ro. Gabriela Ruse şi Marta Kostiuk au învins echipa Hanyu Guo/Alexandra Panova (China/Rusia), cap de serie 12, scor 7-5, 4-6, 7-6 (10/6). Meciul a durat trei ore şi […]
OpenAI va lansa în curând modelul de inteligenţă artificială o3 mini, anunţă Sam Altman

OpenAI va lansa în curând modelul de inteligenţă artificială o3 mini, anunţă Sam Altman

19 ian.
CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a anunţat vineri că startupul a finalizat versiunea modelului său de inteligenţă artificială de raţionament, o3 mini, şi că aceasta va fi lansată în următoarele câteva săptămâni, transmite Reuters, transmite News.ro. Susţinută de Microsoft, OpenAI a luat în considerare feedback-ul utilizatorilor şi, în consecinţă, va lansa simultan interfaţa de programare a […]
VIDEO Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii

VIDEO Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii

19 ian.
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters, transmite News.ro. Trump a zburat la bordul unui avion Air Force trimis de preşedintele în exerciţiu Joe Biden la baza republicanului din […]
Detenţia preşedintelui a fost prelungită în Coreea de Sud, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

Detenţia preşedintelui a fost prelungită în Coreea de Sud, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

19 ian.
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii dintre aceştia pătrunzând în tribunal, relatează AFP, transmite News.ro. După ce au aflat că detenţia […]
VIDEO Steagul de luptă al Armatei Ruse, fluturat la protestul AUR din centrul Sibiului

VIDEO Steagul de luptă al Armatei Ruse, fluturat la protestul AUR din centrul Sibiului

18 ian. 9
Câteva sute de sibieni, de toate vârstele, au participat sâmbătă după-amiază la protestul organizat de partidul extremist AUR în fața Prefecturii, relatează Turnul Sfatului. Manifestanții au cerut demisia guvernului, reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale și au criticat partidele aflate la guvernare. ”Turul doi, înapoi!”, ”Nu vrem hoție, vrem democrație!”, ”PSD și PNL, aceeași mizerie”, […]
Soldaţi suedezi, în Letonia în prima desfăşurare externă în cadrul NATO

Soldaţi suedezi, în Letonia în prima desfăşurare externă în cadrul NATO

18 ian.
Primul contingent al batalionului suedez de infanterie mecanizată, format din 550 de militari, a sosit sâmbătă la Riga pentru a se alătura brigăzii multinaţionale a NATO în Letonia, prima desfăşurare militară externă a Suediei de când a aderat la Alianţa Nord-Atlantică, potrivit EFE. Şefa guvernului leton, Evika Silina, a anunţat sosirea soldaţilor suedezi pe reţeaua […]
Israelul îşi menţine "dreptul de a relua războiul" împotriva Hamas în orice moment, cu sprijinul SUA, avertizează Netanyahu: "Este o încetare a focului provizorie"

Israelul îşi menţine „dreptul de a relua războiul” împotriva Hamas în orice moment, cu sprijinul SUA, avertizează Netanyahu: „Este o încetare a focului provizorie”

18 ian. 2
Istoricul Florian Bichir invocă documente CNSAS care ar arăta că mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mişcării Legionare şi a făcut parte din ”Cuibul Nicolae”, în timp ce era funcţionară la Ministerul Agriculturii

18 ian. 12
Colegiul Medicilor din România, apel către autorităţi să facă demersuri pentru protejarea personalului medical: Agresiunea verbală şi fizică este complet inacceptabilă, trebuie combătută ferm şi eficient

Iranul dezvăluie existenţa unei instalaţii subterane de nave "în apele din sudul" ţării
Secțiune susținută delogo

Iranul dezvăluie existenţa unei instalaţii subterane de nave „în apele din sudul” ţării

18 ian.
Forţa maritimă a Gardienilor Revoluţiei- armata de elită a regimului de la Teheran – a dezvăluit sâmbătă o instalaţie subterană de nave situată „în apele din sudul” ţării, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat, potrivit AFP, transmite Agerpres. Aceste imagini arată zeci de nave de mici dimensiuni echipate cu mitraliere şi rachete, depozitate […]
Şeful social-democraţilor ieşeni, despre alianţa PSD-PNL din Consiliul Local: Nu vom fi maşină de vot şi nu vom ridica mâna pentru orice va fi propus de Chirica şi echipa PNL

Şeful social-democraţilor ieşeni, despre alianţa PSD-PNL din Consiliul Local: Nu vom fi maşină de vot şi nu vom ridica mâna pentru orice va fi propus de Chirica şi echipa PNL

18 ian. 1
Netanyahu cere "lista" ostaticilor din Gaza destinaţi să fie eliberaţi înaintea oricărui schimb de prizonieri

Netanyahu cere „lista” ostaticilor din Gaza destinaţi să fie eliberaţi înaintea oricărui schimb de prizonieri

18 ian.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut sâmbătă seara să i se trimită „lista” cu ostaticii destinaţi să fie eliberaţi duminică, înainte de a proceda la primul schimb de prizonieri în virtutea acordului de încetare a focului cu gruparea Hamas, relatează AFP, transmite Agerpres. „Nu vom trece la realizarea acordului atât timp cât nu vom fi […]