Peste 2.300 de militari români şi din alte 11 state partenere vor participa la exerciţiul Sea Shield, care se va desfăşura în perioada 31 martie – 11 aprilie, a informat marţi Statul Major al Forţelor Navale, transmite Agerpres. Conform sursei citate, Forţele Navale Române vor desfăşura, în zona de responsabilitate, exerciţiul multinaţional Sea Shield 25, […]
România negociază cu Comisia Europeană relocarea în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a două miliarde de euro pentru zona de competitivitate economică, a afirmat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Surpriza plăcută va fi pentru IMM-uri de această dată în renegociere pentru că banii, care să zicem, vor rezulta […]
Oamenii din Uniunea Europeană cumpără mai multe haine, pantofi și alte produse textile ca niciodată, potrivit unui nou raport publicat de Agenția Europeană de Mediu (EEA), ce urmează să fie prezentat oficial miercuri. Conform datelor, în anul de referință 2022, cetățenii UE au cumpărat, în medie, 19 kilograme de textile per persoană, dintre care opt […]
Francezul Michel Platini şi fostul preşedinte elveţian al FIFA, Sepp Blatter, au fost din nou achitaţi, marţi, în apel de justiţia elveţiană în dosarul de fraudă din 2015, transmite News.ro. Ca şi în primă instanţă, în 2022, Curtea extraordinară de apel a Tribunalului penal federal, reunită la Muttenz (nord-vest), nu a urmat recomandarea parchetului, care, […]
USR Constanţa a început o campanie de strângere de semnături pentru demiterea primarului Vergil Chiţac (PNL), transmite News.ro. Membrii USR vor aduna în perioada următoare 65.000 de semnături pentru iniţierea referendumului prin care Vergil Chiţac poate fi demis, anunţă formaţiunea. Listele cu semnături vor fi depuse la Prefectura Judeţului Constanţa pentru validare şi punerea în […]
La un an de la votul unanim pentru adoptarea unor măsuri de penalizare a fenomenului fast fashion, situația rămâne incertă. Ultimul pas înainte de aplicare, examinarea în Senat, este în mod constant amânat. În ultimele săptămâni, asociațiile care luptă împotriva modei rapide au înmulțit acțiunile și declarațiile pentru a debloca situația. Și (aproape) au reușit, […]
Franţa a modificat uşor recomandările de călătorie pentru cei care vor să se deplaseze în SUA, atrăgând atenţia asupra faptului că în momentul în care solicită viză sau ESTA, au de acum obligaţia de a preciza sexul lor la naştere, informează marţi agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Ministerul Afacerilor Externe francez, ale cărui […]
Măsuri de securitate sporite au fost luate în zona tribunalului din oraşul german Celle (centru), unde marţi va fi adusă spre a fi judecată o membră a unei foste organizaţii teroriste de extremă stânga, transmite agenția de știri DPA, citată de Agerpres. Daniela Klette urmează să fie judecată de Tribunalul regional din Verden pentru tentativă […]
Un individ a reuşit, în dimineaţa zilei de 20 martie, să ocolească sistemul de securitate al şantierului Notre-Dame de Paris şi să se plimbe liber pe schelele de la baza turlei. Incidentul ridică semne de întrebare cu privire la protecţia şantierului care este încă încă deschis la monument, care a primit aproape un milion de […]
Interdicția de întrunire în vigoare în prezent în capitala turcă Ankara a fost prelungită până marți, 1 aprilie inclusiv, a anunțat guvernoratul local, în contextul mișcărilor de protest declanșate de arestarea, săptămâna trecută, a primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, principalul lider al opoziției. Autoritățile turce, confruntate cu manifestații fără precedent în mai mult de un […]
Un colectiv de avocați care documentează încălcări ale drepturilor omului de la începutul războiului din Sudan, în aprilie 2023, a relatat marți că „sute de civili au fost uciși” într-un atac al armatei sudaneze asupra unei piețe din orașul Tora, în statul Darfur-Nord, potrivit Le Figaro. Emergency Lawyers, un grup de avocați sudanezi pro-democrație, a […]
Italia va redeschide centrele de primire din Albania, o variantă care ar putea deveni viabilă de îndată ce planul comisarului european pentru afaceri interne şi migraţie Magnus Brunner va intra în vigoare, relatează marţi site-ul de știri Euractiv, citat de Agerpres. Deşi operaţionale din octombrie anul trecut, centrele de primire de la Shëngjin şi Gjadër […]