Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) s-a bazat pe învăţămintele trase din recurgerea la drone în războiul din Ucraina pentru a realiza cel mai amplu exerciţiu de apărare antiaeriană din Europa, care se încheie miercuri în Olanda, au anunţat responsabili militari, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Suedia şi Finlanda, noi membre ale […]
Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a transmis că se află miercuri la Moscova pentru a discuta despre „pace şi securitatea energetică”, la o zi după anunţul Washingtonului privind un armistiţiu parţial în Ucraina, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Premierul naţionalist ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii europeni apropiaţi de preşedinţii american Donald […]
Deschiderea primei „cutii pentru copii” din Croația de către un grup apropiat de Biserica Catolică a redeschis o dezbatere în această țară foarte religioasă, unde militanții pentru drepturile femeilor o consideră un cal troian împotriva avortului, scrie BFM TV. Această „cutie pentru copii”, unde femeile care nu doresc să își păstreze copiii îi pot lăsa, […]
CNAIR anunţă că joi sunt posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei şi peajului prin SIEGMCR din cauza unor lucrări, transmite News.ro. ”CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că joi, 27.03.2025, în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate unele lucrări de mentenanţă ale SIEGMCR, motiv pentru care emiterea rovinietelor şi peajelor poate fi îngreunată/întreruptă […]
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri dimineaţa o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru cinci judeţe, valabilă până vineri după-amiaza, şi o informare de ploi abundente şi intensificări ale vântului pentru toată ţara, valabilă până sâmbătă seara, transmite Agerpres. Potrivit meteorologilor, de miercuri, ora 12:00, până vineri, ora 12:00, în sudul Banatului, […]
Ministrul de externe danez Lars Lokke Rasmussen a salutat miercuri decizia SUA de a-şi modifica vizita planificată în Groenlanda care a declanşat o confruntare diplomatică între Copenhaga şi Casa Albă, pe fondul interesului manifestat de preşedintele american Donald Trump de a „prelua” insula, informează Reuters şi AFP, transmite Agerpres. „Cred că este foarte pozitiv că […]
Gigantul Amazon, care are în sfârşit mână liberă să exploateze saga „James Bond”, a anunţat marţi că următoarele aventuri ale agentului „007” vor fi supervizate de doi producători aflaţi anterior în spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, informează AFP, citată de Agerpres.
Copreşedinta statului Nicaragua Rosario Murillo, soţia şefului statului Daniel Ortega, va comanda armata împreună cu acesta, în virtutea unei reforme aprobate marţi de deputaţi care întăreşte controlul cuplului prezidenţial asupra ţării, relatează agenția AFP, citată de Agerpres. Textul, aprobat de Adunarea naţională controlată de Frontul sandinist la putere, indică faptul că „armata din Nicaragua este […]