Donald Trump a făcut câteva remarci foarte scurte în fața presei înainte de a părăsi Casa Albă în drum spre Florida. El și-a apărat planurile tarifare, în ciuda prăbușirii burselor, scrie Sky News. „Cred că merge foarte bine”, a spus el. „A fost o operație, ca atunci când un pacient este operat. Și este un […]
Apărarea civilă din Gaza a anunţat joi că 31 de persoane au fost ucise într-un atac israelian în nordul Fâşiei Gaza, în atac fiind lovită o şcoală care găzduieşte persoane strămutate din cauza războiului, relatează AFP. Această lovitură a vizat şcoala Dar al-Arqam situată în cartierul al-Tuffah, în nord-estul oraşului Gaza, unde 31 de persoane […]
Elena Lasconi este primul şef de partid parlamentar şi candidat la Preşedinţie care pune în discuţie contractul de achiziţionare, de către România, a avioanelor americane F-35. Într-un interviu acordat News.ro, preşedinta USR afirmă că acest contract prin care România ar urma să cumpere 32 de avioane F-35 cu 6,5 miliarde de dolari trebuie fie reziliat, […]
Premierul danez Mette Frederiksen, în vizită în Groenlanda, a reafirmat joi integritatea teritorială a imensei insule arctice, pe care Statele Unite intenţionează să o anexeze, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Nu puteţi anexa o altă ţară”, a declarat ea, adresându-se direct administraţiei Trump şi subliniind că Danemarca nu va ceda. Statele Unite au […]
Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, a declarat joi în faţa parlamentului că Italia va solicita Uniunii Europene suspendarea imediată a regulilor din cadrul Pactului Verde european (Green Deal), care vizează reducerea emisiilor industriale din blocul comunitar, relatează agenția Reuters, citată de News.ro. Anunţul vine în contextul impunerii de către Statele Unite a unor tarife […]
Furat din Anglia şi găsit zece ani mai târziu în Statele Unite, unul dintre rarele exemplare originale „First Folio” ale operei lui William Shakespeare este expus publicului, iar aventura sa nebună este prezentată într-o expoziţie găzduită de Universitatea Durham din Marea Britanie (nord-est), conform unui comunicat al universităţii, transmite joi agenția AFP, citată de Agerpres. […]
Preşedintele francez Emmanuel Macron se va deplasa marţi, în cursul vizitei sale în Egipt, în oraşul al-Arich, la 50 km de Fâşia Gaza, unde se va întâlni cu actori umanitari şi de securitate pentru a „marca mobilizarea sa constantă în favoarea unei încetări a focului”, a anunţat joi preşedinţia franceză, relatează AFP, citată de Agerpres. […]
Rusia rămâne o ameninţare existenţială pentru Europa, în timp ce Ucraina este un gardian al păcii şi securităţii euro-atlantice şi nu o ţară care doar caută protecţie, 800.000 de soldaţi ucraineni fiind apărători ai Ucrainei, dar şi apărători ai Europei, a declarat joi seară ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, invitat la Bruxelles la reuniunea […]