Cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie şi Economie din Budapesta, în parteneriat cu Reţeaua Maghiară de Cercetare, au prezentat miercuri un obiect geometric nou conceput, care ar putea inspira tehnologii inovatoare pentru asolizarea vehiculelor spaţiale, informează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres. Obiectul în cauză, un tetraedru proiectat cu mare precizie, deţine o proprietate […]
Cercetătorii din Australia au descoperit o legătură esenţială între sistemul de curăţare a reziduurilor din creier şi cea mai timpurie deteriorare neuronală cauzată de boala Alzheimer, informează Xinhua, transmite Agerpres. Această cercetare deschide noi perspective pentru diagnostice timpurii şi terapii care îmbunătăţesc autocurăţarea creierului înainte de apariţia unor daune ireversibile, potrivit unui comunicat de presă […]
În Polonia au intrat în vigoare joi noile reguli de protecţie şi evacuare a populaţiei civile în caz de război sau de situaţii de urgenţă, care detaliază planurile pentru transport, dotarea adăposturilor şi apărarea infrastructurii, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres. Sunt măsuri ce derivă din legea privind protecţia civilă, aprobată în decembrie […]
Şase oraşe italiene – Bologna, Bolzano, Brescia, Florenţa, Perugia şi Torino – sunt joi sub cod roşu de caniculă din cauza valului de căldură care afectează ţara şi care se apropie de apogeul prognozat pentru acest weekend, notează ANSA, transmite Agerpres. Numărul oraşelor aflate sub cod roşu – care înseamnă că temperaturile sunt atât de […]
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi, la Bruxelles, că pentru „Europa urmează săptămâni şi luni cruciale”, subliniind că doreşte ca disputa comercială dintre Uniunea Europeană şi SUA să fie rezolvată rapid, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. El a făcut aceste declaraţii la sosirea la primul său summit UE de la Bruxelles de la […]
Autoritatea Naţională pentru Managementul Dezastrelor din Pakistan (NDMA) a emis miercuri o nouă alertă privind posibilele inundaţii provocate de revărsarea unor lacuri glaciare (GLOF) în regiunile muntoase din nordul ţării, din cauza creşterii rapide a temperaturilor şi a influenţei exercitate de un front atmosferic occidental, informează agenţia de presă Xinhua, citată de Agerpres. NDMA afirmă […]
Săptămâna Modei Masculine de la Milano din acest sezon a fost marcată de absența mai multor branduri importante și de un aer general de reținere. Această evoluție reflectă transformările accelerate ale industriei modei: schimbări de directori creativi, fuziuni și repoziționări strategice. Branduri precum Fendi, Gucci, JW Anderson sau Versace traversează perioade de tranziție, iar impactul […]
Coreea de Nord ar putea trimite în iulie sau august trupe suplimentare în Rusia pentru a lupta în războiul acesteia în Ucraina, în timp ce Phenianul continuă să furnizeze arme Moscovei, au declarat joi parlamentari sud-coreeni, cu referire la un briefing al serviciilor de informaţii de la Seul, transmite Agerpres. Serviciul Naţional de Informaţii al […]