
UPDATE Cel puțin 20 de persoane au murit în urma atentatului sinucigaş de la o biserică greco-ortodoxă din Damasc
Cel puţin 15 persoane au murit, duminică, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica greco-ortodoxă Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene Damasc, au declarat surse din cadrul forţelor de securitate, potrivit Reuters, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
UPDATE 22:10 Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și zeci au fost rănite după ce un atentator sinucigaș s-a aruncat în aer duminică, la Biserica Mar Elias din cartierul Dweila, capitala Siriei, au anunțat autoritățile sanitare și surse de securitate, transmite Reuters.
știrea inițială
Este primul atentat sinucigaş cu bombă din Damasc de la răsturnarea regimului Bashar al-Assad de către rebelii islamişti în decembrie.
Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atentatorul sinucigaş era membru al Statului Islamic. Acesta a intrat în biserică, a deschis focul şi apoi şi-a detonat vesta explozivă, a adăugat ministerul într-un comunicat.
O sursă din domeniul securităţii, care a dorit să rămână anonimă, a declarat că în atac au fost implicaţi doi bărbaţi, inclusiv cel care s-a aruncat în aer.
Agenţia de ştiri oficială a Siriei a citat iniţial Ministerul Sănătăţii, care a estimat numărul preliminar al victimelor la nouă morţi şi 13 răniţi.
O transmisiune în direct de la faţa locului realizată de apărarea civilă siriană, Căştile Albe, a arătat scene de distrugere din interiorul bisericii, inclusiv podea plină de sânge şi bănci şi zidărie sparte.
Preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa, care a condus ofensiva împotriva lui Assad înainte de a prelua puterea în ianuarie pentru o fază de tranziţie, a afirmat în repetate rânduri că va proteja minorităţile în timpul mandatului său.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.