Articole

Covasna: Angajaţii Prefecturii intră miercuri în grevă de avertisment, pentru a cere majorarea salariilor

Covasna: Angajaţii Prefecturii intră miercuri în grevă de avertisment, pentru a cere majorarea salariilor

19 dec. 3
Sindicatul din cadrul Prefecturii Covasna a anunţat că va organiza miercuri o grevă de avertisment, solicitând majorarea salariilor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, protestul va avea loc între orele 10.00 – 12.00, simultan cu acţiunile organizate în alte prefecturi din ţară, relatează Agerpres. Conducerea Sindicatului „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică a precizat că […]
Budăi: Se tipăresc deja taloanele de pensie aferente lunii ianuarie 2023, care prevăd pensiile mărite, dar și ajutoarele

Budăi: Se tipăresc deja taloanele de pensie aferente lunii ianuarie 2023, care prevăd pensiile mărite, dar și ajutoarele

19 dec. 7
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, luni, într-o postare pe Facebook, că se tipăresc deja taloanele de pensie aferente lunii ianuarie 2023, care prevăd pensiile mărite, dar și ajutoarele. „Se tipăresc deja taloanele de pensie aferente lunii ianuarie 2023, care prevăd pensiile mărite, dar și ajutorul de tip on-off, a cărui primă tranșă se acordă […]
Serviciile de consiliere psihologică postnatală, incluse în categoria serviciilor de sănătate publică. Legea merge la promulgare

Serviciile de consiliere psihologică postnatală, incluse în categoria serviciilor de sănătate publică. Legea merge la promulgare

19 dec.
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, în unanimitate, un proiect de lege care prevede ca, în vederea prevenirii şi tratării tulburărilor psihice asociate sarcinii şi naşterii, pacientele asigurate să beneficieze de servicii de evaluare psihologică şi consiliere psihologică, relatează Agerpres. Propunerea legislativă completează în acest sens Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit proiectului, […]
BOR: Încurajarea şi promovarea etatistă a avortului depăşeşte cu mult graniţa între viaţa şi moartea unei persoane / ”Avortul este şi rămâne legal, dar nu tot ce este legal coincide totdeauna riguros cu ce este moral”

19 dec. 21
Pensiile de până în 3.000 lei, neimpozitate - proiect adoptat tacit în Senat

Pensiile de până în 3.000 lei, neimpozitate – proiect adoptat tacit în Senat

19 dec. 6
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Codului fiscal, prin care pensiile de până în 3.000 de lei nu se impozitează, relatează Agerpres. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 14 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al […]
Vremea de Crăciun și Revelion: va ninge la munte după 23 decembrie / Temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă

Vremea de Crăciun și Revelion: va ninge la munte după 23 decembrie / Temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă

19 dec.
Surse: Sorin Grindeanu și-a anulat vacanța de iarnă programată în Austria

Surse: Sorin Grindeanu și-a anulat vacanța de iarnă programată în Austria

19 dec. 10
Vicepremierul Sorin Grindeanu și-a anulat rezervarea pentru vacanța de iarnă din Austria, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Decizia a fost luată în semn de boicot față de veto-ul Austriei la intrarea României în Schengen. Grindeanu urma să plece cu familia de Revelion într-o stațiune în care merg anual în ultimii 15 ani. Grindeanu, care […]
Patinoarul din parcul Titan din București a fost deschis

Patinoarul din parcul Titan din București a fost deschis

19 dec. 1
„Patinoarul lui Moş Crăciun”, organizat de Primăria Sectorului 3 cu ocazia sărbătorilor, a fost deschis duminică în incinta parcului „Alexandru Ioan Cuza”, lângă Biserica de lemn Maramureşeană, informează un comunicat citat de Agerpres. Patinoarul în suprafaţă de 900 mp va fi deschis până pe 1 martie 2023 şi va funcţiona între orele 10,00-21,00. Este dotat […]
Criza medicamentelor pentru copii. Paracetamolul și Panadol Baby lipsesc din farmacii din motive comerciale, anunță Ministerul Sănătății / Ce medicamente antitermice și antiinflamatoare sunt disponibile

Ciucă: Le mulţumesc cetăţenilor României pentru modul în care am reuşit împreună să trecem anul acesta

Ciucă: Le mulţumesc cetăţenilor României pentru modul în care am reuşit împreună să trecem anul acesta

19 dec. 19
Premierul Nicolae Ciucă le-a urat românilor sărbători fericite, mulţumindu-le totodată pentru faptul că într-un an „încercat şi cu provocări” au fost menţinute stabilitatea şi echilibrul la nivelul economiei şi la nivelul societăţii, relatează Agerpres. El a precizat, în debutul şedinţei de Guvern, că este ultima întrunire a Cabinetului înainte de Crăciun. „Doresc să mulţumesc, în […]
Creștere ușoară a cazurilor de COVID săptămâna trecută: au fost 3.386 de infecții noi în ultimele 7 zile, față de 2.924 în săptămâna precedentă / 31 decese raportate, unul la categoria 30-39 ani

Primăria București înăsprește regula care le permite ziariștilor să parcheze gratuit. E nevoie de o cerere formală

Primăria București înăsprește regula care le permite ziariștilor să parcheze gratuit. E nevoie de o cerere formală

19 dec. 2
Jurnaliștii vor putea utiliza gratuit parcările publice și cele aferente instituţiilor publice din subordinea Consiliului General al Capitalei doar pe baza unei solicitări prealabile adresate Direcţiei de Presă din cadrul PMB, potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de către viceprimarul general Stelian Bujduveanu, potrivit Agerpres. Până acum, jurnaliştii puteau parca gratuit în parcările publice din […]
Gheorghe Flutur a solicitat o întâlnire de urgență cu guvernatorul din Cernăuți pentru fluidizarea traficului din Vama Siret / ”Nu sunt de acord cu acest ping-pong al răspunderii” / Cei doi se vor vedea chiar în vamă

Investitorii vizează o nouă piaţă în Europa Centrală: locuinţele de închiriat. Polonia, Cehia și Ungaria - primele ținte

Investitorii vizează o nouă piaţă în Europa Centrală: locuinţele de închiriat. Polonia, Cehia și Ungaria – primele ținte

19 dec. 1
În condiţiile majorării dobânzilor la credite şi ale unei oferte limitate de locuințe, care fac ca deţinerea unui imobil să fie inaccesibilă pentru un număr din ce în ce mai mare de oameni din Europa emergentă, investitorii imobiliari locali şi globali pariază pe sectorul privat de închirieri al regiunii, aflat în fază incipientă, se arată […]
Timişoara: Campanie de strângere de fonduri pentru generatoare de curent pentru Ucraina

Timişoara: Campanie de strângere de fonduri pentru generatoare de curent pentru Ucraina

19 dec. 5
Timişoara se va alătura campaniei de solidaritate europeană „Generatoare de speranţă /Generators of hope”, care îşi propune să ajute poporul ucrainean prin furnizarea de generatoare de energie. Primăria Timişoara face apel la persoanele fizice şi la cele juridice să doneze bani pentru achiziţia de generatorare. Campania a fost lansată împreună de Parlamentul European şi Eurocities, […]
Contabila Primăriei Corbi (Argeș), acuzată că a falsificat peste 800 de ordine de plată, trimisă în judecată de DNA / A virat 1,5 milioane de lei către o societate comercială administrată de fiica sa

Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Ramona Lile, a pierdut procesul prin care cerea anularea deciziei că a plagiat / Ea poate face recurs

Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Ramona Lile, a pierdut procesul prin care cerea anularea deciziei că a plagiat / Ea poate face recurs

19 dec. 10
Afaceri ilegale cu câini fără stăpân în Hunedoara și Iași /  Fals în actele privind exportul câinilor în state UE

Afaceri ilegale cu câini fără stăpân în Hunedoara și Iași /  Fals în actele privind exportul câinilor în state UE

19 dec. 4
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara au deschis un dosar de cercetare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată fals în declarații, anunță NewsHd.ro. S-au făcut cercetări, atât pe raza județul Hunedoara cât și pe raza județului Iași, cu privire la trasabilitatea a 18 animale din specia […]
Noi autobuze turcești în București. Compania Karsan anunță că a câștigat licitația pentru o sută de autobuze electrice în Capitală / La licitație au participat Mercedes, dar și firme din România

Noi autobuze turcești în București. Compania Karsan anunță că a câștigat licitația pentru o sută de autobuze electrice în Capitală / La licitație au participat Mercedes, dar și firme din România

19 dec. 34
Mitropolitul Clujului Andrei Andreicuț în Pastorala de Crăciun: ”Nu-i rău că ne preocupă telefonul mobil, laptopul, da-i rău dacă nu mergem la Liturghie în ziua de Crăciun, că nu mai colindăm, că nu-i mai vizităm pe cei apropiaţi”

19 dec. 13
CFR va cheltui peste 37 de milioane de lei pentru tăierea arborilor din apropierea căilor ferate / Cei mai mulți bani îi consumă regionala Brașov: aproape 19 milioane de lei

CFR va cheltui peste 37 de milioane de lei pentru tăierea arborilor din apropierea căilor ferate / Cei mai mulți bani îi consumă regionala Brașov: aproape 19 milioane de lei

19 dec. 2