G4Media.ro

AEP despre dezinformările din mediul online referitoare la operațiunile efectuate în secțiile…

sursa foto: Inquam Photos / Marian Calestru

AEP despre dezinformările din mediul online referitoare la operațiunile efectuate în secțiile de votare în ziua alegerilor

În contextul falselor informații lansate în mediul online cu privire la operațiunile efectuate în secțiile de votare organizate în țară și în străinătate la alegerile prezidențiale din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage atenția că acestea reprezintă o dezinformare menită să genereze confuzie în rândul alegătorilor și să le influențeze opțiunile electorale.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Ca răspuns la aceste informații false răspândite pe platformele de social media și pentru informarea corectă a publicului, Autoritatea Electorală Permanentă a realizat un clip video care prezintă principalele activități pe care biroul electoral al secției de votare le va desfășura în ziua votării.

Clipul video poate fi vizionat pe canalul oficial de YouTube al AEP, accesând următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=nKE1FZDyR6c

Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă îndeamnă alegătorii să se informeze corect și doar din surse oficiale pentru a se proteja împotriva manipulărilor care le pot influența participarea la vot.

În actualul climat informațional dominat de tehnici și tactici care vizează răspândirea dezinformărilor cu scopul de a eroda încrederea în procesele electorale democratice, AEP subliniază importanța informării corecte a alegătorilor cu privire la drepturile și responsabilitățile acestora în vederea consolidării integrității și a corectitudinii procesului electoral.

Totodată, AEP menționează că toate activitățile pentru organizarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale se desfășoară în condiții normale și fără întreruperi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2025, cadru normativ primar care este suficient pentru organizarea întregului proces electoral, operațiunile prevăzute în calendarul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025 fiind în grafic.

Mai multe informații despre exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din anul 2025 se regăsesc pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro, și pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.