G4Media.ro

A fost redeschis modularul din curtea Spitalului Județean Brașov pe fondul creșterii…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

A fost redeschis modularul din curtea Spitalului Județean Brașov pe fondul creșterii numărului cazurilor de Covid  / ”Atâta timp cât nu avem declarată stare de risc epidemiologic, nu vom discuta de un lockdown”

În condițiile în care numărul cazurilor de Covid-19 este în creștere în această perioadă, după cum au anunțat autoritățile sanitare, la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Brașov a fost redeschis modularul din curtea unității, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio România Brașov.

„În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov am deschis partea de modular COVID. Momentan avem doar cinci pacienți internați. Se prezintă pacienți care au și simptome COVID și fie rămân la noi în spital, fie sunt transferați către Spitalul de Boli Infecțioase sau alte spitale din zonă sau acasă, în funcție de gravitate, bineînțeles”, susține managerul Spitalului Județean, Emil Mailat.

Reprezentanții instituțiilor sanitare atrag atenția că este o perioadă în care trebuie luate măsuri suplimentare de protejare a sănătății de către fiecare cetățean.

„Cazurile de Covid sunt în creștere. Totuși, ce putem remarca, nu avem cazuri severe, nu avem internați în terapie intensivă și încă n-avem raportate decese, dar atragem atenția populației să respecte regulile de igienă, să poarte mască în spații aglomerate. Este o recomandare, dacă prezintă simptome, să stea acasă, să meargă la medicul de familie, să inițieze tratament încă de la primele simptome, tocmai pentru a nu ajunge să se agraveze boala și să necesite internare. Deocamdată, atâta timp cât nu avem declarată stare de risc epidemiologic, nu vom discuta de un lockdown. Vedem ce măsuri se vor discuta la nivelul Ministerului Sănătății și deciziile se vor lua la nivelul respectiv”, a declarat directorul DSP Brașov, dr. Claudia Bularca.

Potrivit raportului zilnic al Direcției de Sănătate Publică Brașov, la ora actuală incidența cumulată a cazurilor de covid-19 este de 1.63 la mie în municipiul Brașov (cu aproximativ 475 de cazuri pozitive din cele peste 850 în întreg județul).

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...