G4Media.ro

Moment istoric în Sibiu: S-a montat primul capac de canal „autonivelant” /…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Moment istoric în Sibiu: S-a montat primul capac de canal „autonivelant” / „Nu va mai fi diferență între asfalt și capacele de canal” / ”Au venit doi colegi din Germania care au lucrat cu astfel de tehnologii”

Pentru prima dată în Sibiu a fost montat un capac de canal care este și va rămâne la același nivel cu asfaltul, scrie Turnul Sfatului.

Este o discuție veche în Sibiu situația capacelor de canal care, în relativ scurt timp de la amplasare, nu mai sunt la același nivel cu asfaltul. Acesta este contextul în care pe strada Viitorului au fost montate capace de canal care ar trebui să elimine problema cotelor diferite față de asfalt.

„Este o tehnologie nouă, nu existau cunoștințe pentru așa ceva. La noi au venit doi colegi din Germania care au lucrat cu astfel de tehnologii și ne-au făcut instructaj. O astfel de soluție am folosit, pentru prima dată, pe o stradă din Mediaș, în luna octombrie a anului trecut, precum și la accesul în autobaza noastră, pentru a vedea cum se comportă. Iar pentru că rezultatele au fost pozitive, am propus Primăriei să folosim și aici astfel de capace de canal autoflotante urmând ca, dacă rezultatele sunt satisfăcătoare, această soluție să fie implementată și în alte lucrări”, arată Ovidiu Simen, director regional al Geiger Transilvania, constructorul angajat pentru proiectare și execuția lucrărilor de modernizare din zona respectivă.

Lucrări impuse în special din cauza faptului că la trecerea pe sub calea ferată de pe strada Viitorului înălțimea era insuficientă chiar și pentru dubițe (acestea rămâneau adesea blocate sub podul de cale ferată), exista o singură bandă pe care se cirula alternativ și lipseau trotuarele.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Ma uit ca la un tablou la poza din articol, oare in Bucuresti cand va ajunge aceasta tehnologie avansata?

  2. Este un moment istoric in Romania…Ar trebuie mentionat si in calendar si chiar sa cerem o zi sfanta pentru canalul romanesc de sostea…noi si cei din lumea a 3-a am fost si inca mai sunt experti in canale care nu sunt la nivelul soselei, CHIAR si atunci cand se construieste un drum nou? Ce zic cei de la inalta facultatea de constructie din bucuresti si cei care au lucrat ani de zile in afara, s-au intors si nu au invatat nimic?

  3. e mai ceva ca o farfurie zburatoare, desi, aparent, arata la fel.

  4. nu e domne niciun autoflotant. si-a uitat sefu de santier palaria in drum

  5. Pun la calendar ca cea mai importanta zi din viata mea .De acum voi merge cu 30 la ora .Natie de prosti ,cocalari si hoti .In 2024 nu suntem in stare sa punem niste fiare la nivel cu asfaltul .