G4Media.ro

Actrița Judith Godrèche îl acuză pe regizorul Benoît Jacquot că ar fi…

Photo by FRANCOIS GUILLOT and LOU BENOIST / AFP

Actrița Judith Godrèche îl acuză pe regizorul Benoît Jacquot că ar fi violat-o când avea 14 ani / Regizorul francez respinge acuzațiile „cu fermitate”

Procurorii francezi au deschis o anchetă preliminară după ce actrița Judith Godrèche a depus o plângere împotriva regizorului Benoît Jacquot, acuzându-l de viol, notează BBC.

Godrèche, în vârstă de 51 de ani, îl acuză pe Jacquot, în vârstă de 77 de ani, că a violat-o când avea 14 ani, în 1986, și că a comis ulterior infracțiuni în cadrul unei relații care a durat până în anii 1990.

Plângerea a fost depusă marți, a declarat avocatul ei pentru agenția de presă AFP.

Jacquot a declarat că neagă „cu „fermitate” „acuzațiile și alegațiile” ei.

La începutul carierei sale, Godrèche a fost cunoscută pentru rolurile sale în două filme realizate de regizor, „Cerșetorii” (1987) și „Dezamăgirea” (1990).

Ea evocase recent relația sa cu Benoît Jacquot, fără a-l menționa pe nume, într-o emisiune TV autobiografică intitulată Icon of French Cinema.

Luna trecută l-a numit pe acesta pe rețelele de socializare, spunând că a decis să facă acest lucru după ce a vizionat un documentar din 2011 în care regizorul vorbea despre relația sa cu o adolescentă.

Intervievat de ziarul Le Monde, Jacquot a declarat că „neagă cu fermitate afirmațiile și acuzațiile lui Judith Godrèche”.

Contactat miercuri de AFP, el a lăsat să se înțeleagă că își menține cuvintele din ziar și că nu dorește să reacționeze în continuare.

Plângerea lui Godrèche a fost depusă la Brigada de protecție a minorilor din Paris, a declarat pentru AFP avocata sa, Laure Heinich.

Judith Godrèche a realizat numeroase filme, dintre care The Overnight (2015), The Spanish Apartment (2002) și The Man in the Iron Mask (1998) sunt unele dintre cele mai cunoscute.

Benoît Jacquot regizează filme de la mijlocul anilor 1970, drama sa din 2012, Farewell, My Queen, deschizând cea de-a 62-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...