G4Media.ro

Autoritățile indiene au ”achitat” și eliberat un porumbel suspectat că ar fi…

sursa foto: Pexels

Autoritățile indiene au ”achitat” și eliberat un porumbel suspectat că ar fi fost spion chinez/ India și problema păsărilor spion

Poliția indiană a achitat un porumbel suspectat de spionaj chinezesc după opt luni de detenție și l-a eliberat marți în natură, a anunțat agenția de presă Press Trust of India, citată de Associated Press.

Calvarul porumbelului a început în luna mai, când a fost capturat în apropierea unui port din Mumbai cu două inele legate de picioare, pe care erau scrise cuvinte care păreau a fi în limba chineză. Poliția a suspectat că era implicat în spionaj și l-a luat în custodie, trimițându-l ulterior la spitalul pentru animale Bai Sakarbai Dinshaw Petit Hospital, din Mumbai.

În cele din urmă, s-a dovedit că porumbelul era o pasăre de curse în ape deschise din Taiwan, care evadase și ajunsese în India. Cu permisiunea poliției, pasărea a fost transferată la Societatea Bombay pentru prevenirea cruzimii față de animale, ai cărei medici au eliberat-o marți.

Poliția din Mumbai nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Nu este prima dată când o pasăre este suspectată de poliție în India.

În 2020, poliția din zona controlată de India a regiunii Cașmir a eliberat un porumbel care aparținea unui pescar pakistanez, după ce o anchetă a constatat că pasărea, care zburase peste granița puternic militarizată dintre țările înarmate nuclear, nu era un spion.

  • Notă: Regiunea Cașmir este obiectul unei dispute teritoriale încă din 1947, când trei secole de dominație britanică pe Subcontinentul Indian au fost încheiate prin împărțirea teritoriului între India, majoritar hindusă, și Pakistan, cu o populație majoritar musulmană, scrie Britannica. De-a lungul anilor, regiunea a fost teatrul a numeroase ciocniri violente, atât între forțele celor două țări cât și între diverse grupări militante. 

În 2016, un alt porumbel a fost luat în custodie după ce a fost găsit cu un bilet care îl amenința pe premierul indian Narendra Modi.

Incidentul a avut loc tot aproape de granița cu Pakistanul, la scurt timp după ce o grupare militantă care avea legături cu Pakistanul a efectuat un atac care s-a soldat cu victime asupra unei baze aeriene din nordul regiunii indiene Punjab, scrie BBC.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează