G4Media.ro

Circa 120 de kilometri de drumuri județene din Alba sunt de pământ…

Sursa foto: Pixabay

Circa 120 de kilometri de drumuri județene din Alba sunt de pământ și piatră, din cei 831 de kilometri din județ

Aproape 120 de kilometri din cei peste 831 de kilometri de drumuri judeţene din Alba sunt de pământ sau pietruiţi, potrivit datelor prezentate într-un document privind starea de viabilitate a drumurilor administrate de Consiliul Judeţean (CJ) Alba la finalul anului 2023, transmite Agerpres.

Potrivit documentului citat, reţeaua de drumuri judeţene din Alba aflate în proprietatea UAT – Judeţul Alba şi în administrarea CJ Alba cuprinde 50 de drumuri judeţene, care însumează 865,71 kilometri. Din aceştia, 831,56 kilometri sunt administraţi de CJ Alba şi 34,20 kilometri de municipiile Alba Iulia, Aiud, Blaj şi Sebeş şi oraşele Cugir şi Ocna Mureş.

Din lungimea totală de drumuri judeţene administrate de CJ Alba, 64,71 kilometri sunt administraţi temporar de 20 de comune.

Din cei peste 831 de kilometri, administraţi de CJ Alba, 712,12 kilometri, adică 85,63%, sunt cu îmbrăcăminte asfaltică, 107,31 kilometri, reprezentând 12,9%, sunt drumuri pietruite, iar 12,11 kilometri, respectiv 1,45% – drumuri de pământ.

Comparativ, la finalul anului 2022, când totalul administrat de CJ Alba însuma peste 852 kilometri, erau 679,93 de kilometri, adică 79,79%, cu îmbrăcăminte modernă, 156,43 de kilometri, respectiv 18,35%, drumuri pietruite şi 15,73 kilometri, adică 1,84%, de pământ. Faţă de anul 2022, lungimea reţelei de drumuri administrate de CJ Alba s-a modificat, ca urmare a măsurătorilor şi predării temporare în administrarea unor consilii locale.

În ceea ce priveşte starea tehnică, la finele lui 2023 erau în stare „foarte bună” 73,19 kilometri, adică 8,80%, în stare „bună” 568,36 kilometri, însumând 68,35%, în stare „medie” 139,12 kilometri, respectiv 16,73%, şi „rea” 45,37 kilometri, ceea ce reprezintă 5,45%. Impracticabile erau 5,5 kilometri de drumuri judeţene, adică 0,66% din totalul de 831,56 kilometri.

Prin Programele de investiţii şi de întreţinere periodică a reţelei de drumuri, starea de viabilitate a drumurilor judeţene administrate de CJ Alba s-a îmbunătăţit, se arată în document. Viabilitatea unui drum este calitatea acestuia de a asigura condiţii necesare desfăşurării normale, fără întreruperi, pe tot parcursul anului, a circulaţiei rutiere.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Stire incompleta. Mergeti sa vedeti cele asa-zis asfaltate in ce stare sunt, incepand cu municipiul Alba Iulia care e sub orice critica (cu mici exceptii) si verificati daca ce zice prefectul este si in teren-drumurile asfaltate sunt intr adevar asfaltate in realitate?