G4Media.ro

Un număr de 137 de camioane cu ajutoare umanitare au fost descărcate…

sursa foto: captura video

Un număr de 137 de camioane cu ajutoare umanitare au fost descărcate în Gaza

Armistiţiul care a intrat în vigoare vineri în Fâşia Gaza a permis ONU să „mărească” livrarea de ajutor umanitar în enclava în care au fost deja descărcate 137 de camioane, a anunţat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), relatează Agerpres.

Această livrare constituie „cel mai mare convoi umanitar” de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, a adăugat OCHA într-un comunicat, precizând că 129.000 de litri de combustibil au trecut graniţa spre Gaza şi 21 de pacienţi aflaţi în situaţie critică au fost evacuaţi din nordul enclavei.

„Sute de mii de persoane au fost ajutate cu alimente, apă, echipamente medicale şi alte produse de primă necesitate”, a adăugat OCHA.

Agenţia ONU responsabilă cu coordonarea ajutoarelor umanitare a promis că va „continua creşterea operaţiunilor umanitare în zilele următoare şi pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din Gaza”.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a publicat lista oficială cu numele celor 13 ostatici israelieni eliberaţi vineri din Gaza în baza acordului între Israel şi Hamas, notează AFP şi Reuters.

În baza acordului cu Hamas, Israelul a eliberat vineri, la rândul său, 39 de femei şi minori palestinieni din închisori.

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas în Gaza a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT). În această pauză de patru zile, urmează să fie eliberaţi 50 de ostatici ai Hamas în Gaza şi 150 de deţinuţi palestinieni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...