G4Media.ro

Fundaţia Soros denunţă „o propagandă profund contaminată de antisemitism” din partea guvernului…

Sursa foto: Fabrice COFFRINI / AFP

Fundaţia Soros denunţă „o propagandă profund contaminată de antisemitism” din partea guvernului Ungariei

O campanie politică a guvernului Ungariei care îi denigrează pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi pe fiul filantropului american George Soros, Alexander, constituie o „propagandă profund contaminată de antisemitism”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Fundaţiei Soros, citat de Reuters, preluată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al executivului de la Budapesta a reacţionat, afirmând că acuzaţiile de antisemitism la adresa campaniei sunt „nefondate”.

Guvernul premierului naţionalist Viktor Orban a afişat luni panouri publicitare care o defăimează pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, fiind pentru prima oară când face din aceasta o ţintă personală într-o campanie politică.

Panourile, care fac parte din campania lui Orban pentru alegerile europarlamentare din 2024, o înfăţişează pe Von der Leyen alături de fiul lui Soros, Alexander, care prezidează Open Society Foundations, şi conţin mesajul: „Să nu dansăm pe muzica lor!”.

„Banii contribuabililor ungari sunt din nou folosiţi pentru a plăti o propagandă politică profund contaminată de antisemitism”, a declarat un purtător de cuvânt al Open Society Foundations într-un răspuns la întrebările Reuters.

„Aceasta este o tactică uzitată de guvernul ungar prin crearea unei ameninţări externe vagi şi imaginare pentru a distrage atenţia alegătorilor de la problemele interne reale…”, a afirmat el.

Orban a declarat că în Ungaria există toleranţă zero faţă de antisemitism, dar, în acelaşi timp, l-a prezentat în mod repetat pe Soros, născut în Ungaria, drept un păpuşar care complotează pentru a-i submina puterea, inclusiv prin sprijinirea imigraţiei în masă.
Premierul ungar, un veteran al scenei politice de la Budapesta, a interzis un miting propalestinian în capitala Ungariei după atacul Hamas asupra Israelului luna trecută.

„Nu a fost niciodată vorba despre identitatea de evreu a lui George Soros. Este vorba despre ideologia şi activismul său radical. Este vorba despre determinarea sa de a se amesteca în politica din Ungaria şi din alte ţări din Europa”, a reacţionat miercuri pe blogul său purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, respingând acuzaţia de antisemitism.

Dimpotrivă, Viktor Orban susţine că Ungaria este cea mai sigură ţară din Europa pentru evrei datorită poziţiei ferme a guvernului său faţă de migraţia ilegală.

În 2018, Universitatea Central Europeană, fondată de Soros în 1991, şi-a transferat cea mai mare parte a cursurilor din Ungaria la Viena, în urma unei lupte îndelungate între Soros şi guvernul condus de Viktor Orban.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...