G4Media.ro

Putin: Rusia este „pregătită” pentru negocieri cu Ucraina, dar „legile ucrainene interzic”…

Sursa foto: Kremlin.ru

Putin: Rusia este „pregătită” pentru negocieri cu Ucraina, dar „legile ucrainene interzic” acest lucru / „Ar trebui să ne gândim cum să oprim războiul”, fiindcă este o „tragedie”, pretinde liderul rus

Rusia este „pregătită” pentru negocieri cu Ucraina, dar „legile ucrainene interzic” acest lucru, a declarat președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei intervenții online la summitul G20, relatează Kommersant.

De asemenea, potrivit Interfax, Putin a pretins că Rusia „nu a refuzat niciodată negocierile de pace cu Ucraina. Ucraina, nu Rusia, a fost cea care a anunțat public că se retrage din procesul de negociere”.

Liderul de la Kremlin a mai precizat că „ar trebui să ne gândim cum să oprim războiul din Ucraina”, deoarece este o „tragedie”, notează Sky News.

El a spus că Rusia este pregătită pentru discuții, dar a dat din nou vina pe Ucraina pentru faptul că negocierile nu merg înainte. Putin a afirmat că în Ucraina există o lege care interzice discuțiile, confirmă și presa britanică.

Cele două părți s-au angajat anterior în negocieri, dar s-au făcut puține progrese, deoarece Rusia a refuzat să renunțe la teritoriile pe care le-a ocupat ilegal în Ucraina, în timp ce Kievul își dorește toate teritoriile înapoi.

De atunci, Putin a  spus în repetate rânduri că este pregătit pentru discuții – dar analiștii consideră că este puțin probabil să facă acest lucru până la rezultatul alegerilor din SUA.

Acest lucru se datorează faptului că alegerile prezidențiale din 2024 ar putea afecta sprijinul occidental pentru Ucraina – fiind de așteptat ca Donald Trump, care a fost extrem de critic în ceea ce privește furnizarea de sprijin pentru Kiev, să câștige nominalizarea republicană pentru scrutinul de anul viitor.

Context 

Putin a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei în februarie anul trecut, care a devastat țara și a dus la sute de mii de victime, atât militare, cât și civile, precum și la trupe rusești suspectate de masacre în locuri precum Bucea.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în octombrie anul trecut un decret prin care declara oficial „imposibilă” perspectiva oricăror discuții ale Ucrainei cu Putin, dar lăsa ușa deschisă pentru negocieri cu Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Trump a fost cel care a trimis primul ar.me celor din Ucraina!!! Cine are impresi.a ca o sa lase balta Ucraina si o sa retraga tot ajutorul NA.TO e doar cu ca.pul!

    • Pai zice omul ca e o tragedie. El vrea pace dar capitalistii nu vor.

    • Trump vrea influenta in Europa, vrea sa isi vanda armamentul, vrea ca NATO sa contribuie mai mult la NATO si il inteleg. E doar un om de aface.ri, nu un presedin.te.

  2. Sa vina F16 in primavara si afara cu rusii

  3. Crăcănele, tu ești, mă ?!

  4. Și de ce ți-ai zis „Rege” ? Sanchi, crezi cä noi nu știm că iți place să te strige lumea „Tzar”?!

  5. nu mai are puscariasi sa-i trimita pe front putinel…

  6. Zât mă pupinc*uristule