G4Media.ro

Tribunalul Vaslui a decis, din nou, prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru…

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Tribunalul Vaslui a decis, din nou, prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru Dumitru Buzatu/ Curtea de Apel Iași ceruse rejudecarea măsurii

Tribunalul Vaslui a decis, marţi, prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Dumitru Buzatu, cercetat pentru luare de mită, scrie Agerpres. Săptămâna trecută magistratul de drepturi de şi libertăţi luase aceeaşi decizie, trimisă ulterior spre rejudecare de Curtea de Apel Iaşi, cu invocarea unor erori de procedură care ar fi putut conduce la eliberarea fostului lider PSD.

În cazul expertului Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar pentru trafic de influenţă, judecătorul a decis prelungirea arestului la domiciliu, în condiţiile în care săptămâna trecută acesta fusese plasat sub control judiciar.

„Admite propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi formulată în dosarul nr. 19/P/2023.În baza art. 234 şi urm. Cod Procedură Penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului B.D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (…), pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23.11.2023 şi până la data de 22.12.2023, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpatul B.D., prin apărătorii aleşi, privind revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă de drepturi şi libertăţi. În baza art. 234 şi urm. Cod Procedură Penală, prelungeşte durata măsurii arestului la domiciliu a inculpatului J.R., dispusă prin încheierea nr. 232 CDL din 23.10.2023 a Curţii de Apel Iaşi în dosarul în dosarul nr. 2010/89/2023, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (…) pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 22.11.2023 şi până la data de 21.12.2023, inclusiv”, se arată în decizia instanţei Tribunalului Vaslui.

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis, luni, ca hotărârea de prelungire a mandatului de arestare preventivă în cazul lui Dumitru Buzatu, luată săptămâna trecută, de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui, să fie trimisă spre rejudecare la instanţa vasluiană.

Buzatu a fost arestat preventiv pe data de 23 septembrie, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Fostul lider PSD Vaslui a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant.

„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, preciza DNA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...