G4Media.ro

Prognoza meteo: Vremea se răcoreşte spre sfârşitul săptămânii în toată ţara. Vor…

Sursa foto: G4Media.ro

Prognoza meteo: Vremea se răcoreşte spre sfârşitul săptămânii în toată ţara. Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată

Vremea rămâne caniculară la începutul acestei săptămâni în toată ţara, cu temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius, apoi se va răcori treptat şi vor exista perioade cu instabilitate atmosferică ridicată, conform prognozei de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 28 august – 10 septembrie 2023, relatează Agerpres.

În Banat, în cursul zilei de 28 august va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind de 37 de grade, dar în 29 şi 30 august aceasta va scădea treptat spre 30 – 32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă. Ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie), se va răcori, media valorilor diurne va ajunge la 26 – 27 de grade. După data de 3 septembrie vor mai fi mici oscilaţii termice, dar media maximelor va fi apropiată de normalul perioadei şi va fi cuprinsă în general între 27 şi 29 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 16 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media acestora va fi de 18 – 20 de grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 5 septembrie.

În Crişana, în zilele de 28 şi 29 august, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 34 şi 38 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 26 – 27 de grade. După data de 3 septembrie, media valorilor diurne va fi apropiată de normalul perioadei şi va fi în general de 27 – 28 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 16 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media va fi de 18 – 19 grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 5 septembrie.

În Transilvania, în zilele de 28 şi 29 august, în cea mai mare parte a regiunii va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 34 şi 36 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 24 – 25 de grade. După data de 3 septembrie, media valorilor diurne va fi apropiată de normalul perioadei şi va oscila în jurul a 26 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 12 şi 14 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media va fi de 16 – 17 grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

În Maramureş, în zilele de 28 şi 29 august va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind în jurul a 36 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 25 de grade. După data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 26 – 27 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 12 şi 14 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media va fi de 18 grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 5 septembrie.

În Moldova, în zilele de 28 şi 29 august, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 36 şi 38 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 25 – 26 de grade. După data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 26 – 28 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 17 grade, exceptând ultimele nopţi ale lunii august când media va fi în jurul a 19 grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi temporar se vor semnala ploi slabe.

În Dobrogea, în zilele de 28 şi 29 august, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat în zona continentală a Dobrogei, media temperaturilor maxime fiind în jurul a 34 de grade, apoi aceasta va scădea spre 30 – 32 de grade şi va caracteriza până la 1 septembrie o vreme călduroasă. Începând cu data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28 – 29 de grade. În primele nopţi, temperaturile minime medii vor fi de 20 – 22 de grade, iar după 2 septembrie media acestora se va situa în jurul a 18 grade. În perioada 30 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi trecător vor mai fi posibile ploi slabe.

În Muntenia, în zilele de 28 şi 29 august va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind de 36 – 37 de grade, iar în 30 şi 31 august aceasta va scădea spre 32 – 33 de grade şi va caracteriza o vreme călduroasă. Începând cu data de 1 septembrie şi până la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28 – 30 de grade. În primele nopţi temperaturile minime medii vor fi de 18 – 20 de grade, iar după 2 septembrie media acestora se va situa în jurul a 16 grade. În perioada 30 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi trecător vor mai fi posibile ploi slabe.

În Oltenia, în zilele de 28 şi 29 august va fi caniculă şi disconfort termic, media temperaturilor maxime fiind de 36 de grade, dar în 29 şi 30 august aceasta va scădea treptat spre 30 de grade, iar ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie), se va răcori, media valorilor diurne va ajunge la 26 de grade. Începând cu data de 3 septembrie şi până la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28 -…29 de grade. Pe parcursul nopţilor temperaturile minime medii vor fi de 15 – 18 grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi trecător vor mai fi posibile ploi slabe.

La munte, vremea va fi caldă în zilele de 28 şi 29 august, media temperaturilor maxime fiind de 24 – 25 de grade, apoi vremea se va răcori, astfel că până la sfârşitul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne de 16 – 20 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 9 şi 12 grade, exceptând ultimele nopţile ale lunii august, când media acestora va fi de 14 – 16 grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 3 septembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...