G4Media.ro

Social-democratul Daniel Zamfir, despre măsurile fiscale propuse de Guvern: Marcel Ciolacu are…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Social-democratul Daniel Zamfir, despre măsurile fiscale propuse de Guvern: Marcel Ciolacu are mult curaj să facă lucrul acesta

Senatorul Daniel Zamfir (PSD), a declarat luni, despre măsurile fiscale pregătite de Guvern că Marcel Ciolacu are mult curaj să facă lucrul acesta, şi din punct de vedere politic, cu un an înainte de alegeri. El a precizat că prin aceste măsuri se vor reduce cu 20% posturile de secretar de stat, cu 50% consilierii de la cabinete şi se vor comasa mai multe companii, relatează news.ro

”Trebuie să existe un moment în care statul, cei care conduc Guvernul României, să îşi asume această decizie care nu e deloc pe placul oamenilor, cu un an înainte de alegeri”, a spus senatorul PSD la emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, despre măsurile fiscale care sunt în lucru, în Executiv, pentru menţinerea deficitului bugetar.

Întrebat dacă PSD poate pierde prin aceste deciziil, Zamfir a spus:”Sunt convins că putem pierde puncte electorale, pe de o parte bugetarii vor spune: ia uite, a venit Ciolacu şi ne taie salariile. Dar mai taie din alea 50 de sporuri, spor de hemoroizi. Am înnebunit? Ăia sunt bine cu capul, dacă pot decide că iau spor de hemoroizi? Mi se pare strigător la cer. Trebuie şi în munca la stat să existe anumite sporuri, dar totuşi s-a ajuns mult prea departe”.

”Eu cred că Marcel Ciolacu are mult curaj să facă lucrul acesta, şi din punct de vedere politic, cu un an înainte de alegeri. Restructurăm statul ca să dăm un exemplu”, a explicat Zamfir.

Senatorul a arătat că ”restructurarea va fi şi pe ceea ce înseamnă posturile de conducere”. ”Reducem cu 20% posturile de secretar de stat, cu 50% consilierii de la cabinetele directorilor, cu 30% companii, se comasează companii”, a mai spus Daniel Zamfir, conform news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Altul încet la minte. Curaj iti trebuie pentru reforme. Pentru mariri de taxe e suficient sa fii incompetent. Nu e cazul aici, fiind vorba de PSD si PNL sunt doar hoți.

  2. A uitat să zică papagalu ăsta cine a inventat și permis toate mizeriile astea ( sporuri , pensii speciale etc …) PSDNL ul din care făceau parte și Zamfir , Ciolacu și alte specimene gen Stănescu , penali ăla de e secretar general Neacșu .&

  3. „spor de hemoroizi” cam asa ne gandim noi la PSDNLUDMR

  4. „Social-democratul?! De fapt, un traseist politic sadea, adică un om fără principii sau mai bine zis cu un singur principiu: lui sa-i meargă bine.