G4Media.ro

Un polițist aflat în timpul liber a provocat un accident mortal /…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un polițist aflat în timpul liber a provocat un accident mortal / Șoferul ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan

Şoferul în vârstă de 24 de ani, care a provocat sâmbăta dimineaţa un accident mortal pe DN10, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, este poliţist la Nehoiu, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Potrivit anchetatorilor, în acest caz a fost deschis un dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

„Şoferul implicat în accidentul rutier este poliţist în cadrul postului de poliţie Nehoiu. Se afla în timpul liber. La acest moment se fac cercetări de către Serviciul rutier, sub îndrumarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat pentru AGERPRES Cornelia Stroe, din cadrul IPJ Buzău.

Poliţistul se afla în autoturism alături de un pasager. La un moment dat, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un vehicul aflat pe marginea drumului.

„Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoturismul condus pe DN10 dinspre Buzău către Braşov de către un şofer în vârstă de 24 de ani, din Nehoiu, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un autocamion staţionat. Accidentul s-a soldat cu decesul pasagerului autoturismului, un bărbat de 33 de ani, din Nehoiu”, a informat sâmbătă dimineaţa IPJ Buzău.

Poliţiştii rutieri sosiţi la faţa locului l-au testat pe şofer, rezultând o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, anunţa IPJ Buzău.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Cand esti pensionar special si te crezi deasupra legii, te urci si baut la volan

  2. Asa-i ca n-ai citit decât titlul?
    La 24 de ani nu-i pensionar, iar generatia lui nu cred ca se poate gandi la asa ceva;
    ține de educatie, de selectie(daca ne referim la profesia in cauza), de respectul fata de lege, de societatea României „ieducate”…