G4Media.ro

Populaţia Japoniei ar urma să scadă cu 30% până în 2070

sursa foto: pixabay.com

Populaţia Japoniei ar urma să scadă cu 30% până în 2070

Populaţia totală a Japoniei urmează să scadă până în 2070 la 87 de milioane de oameni, cu 30% mai puţin faţă de nivelul din 2020, relevă estimări guvernamentale publicate miercuri, citate de agenţia niponă de presă Kyodo, citată de Agerpres.

Populaţia ţării, care în 2020 era de 126,15 milioane, va scădea sub pragul de 100 de milioane în 2056, potrivit estimărilor Institutului naţional de cercetări demografice şi de securitate.

Rezidenţii străini, inclusiv studenţii şi lucrătorii care rămân în Japonia pentru mai mult de trei luni ar urma să reprezinte 10,8% din populaţie în 2070, adică 9,39 de milioane de persoane.

Se estimează totodată că numărul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani va atinge 33,67 milioane în 2070, adică 40% din populaţia totală.

În anul care vine, guvernul nipon va folosi aceste previziuni pentru a calcula viitoarele pensii, menţionează Kyodo.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează