G4Media.ro

Pomii împodobiți cu ouă roșii în comuna Baia de Fier / ”Pomul…

Sursa foto: Pandurul

Pomii împodobiți cu ouă roșii în comuna Baia de Fier / ”Pomul vieții” este o tradiție locală care are legătură cu Sărbătorile de Paște

În comuna gorjeană Baia de Fier, zeci de copii, părinți, bunici au confecționat ouă de Paste, apoi au împodobit cu ele un pom din curtea bisericii, relatează Pandurul.

Tot în curtea catedralei, a mai fost organizată și o vânătoare de ouă.

„Cu senin și soare în suflete, zeci de copii, alături de părinți și bunici au participat azi, în Duminica Floriilor, la o serie de activități deosebite. Astfel, după slujbă, Preotul Ionuț Ciungu a explicat legătura specială dintre generații prin metafora ,,Pomului vieții”, iar psihologul Ion Dănuți a vorbit despre importanța și beneficiile păstrării relațiilor dintre bunici, părinți și copii. Apoi, la ,,Centrul de zi pentru bătrâni”, bunicii și nepoții au participat la un atelier de pictat ouă. Cele mai așteptate activități au fost, fără îndoială, ,,Împodobirea copacului” și ,,Vânătoarea de ouă”, desfășurate în curtea Catedralei”, anunță organizatorii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează