G4Media.ro

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, reabilitat din fonduri europene, va fi…

Sursa foto: Covasna Media

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, reabilitat din fonduri europene, va fi redeschis în toamnă / Complexul muzeal a fost construit în anul 1912, în mai puţin de un an

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, care a fost reabilitat şi modernizat printr-un proiect finanţat din fonduri europene, va fi redeschis în toamna acestui an, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, citat de Agenția de presă Rador.

Acesta a menţionat că au fost finalizate lucrările la partea exterioară a clădirii, iar în perioada următoare se vor termina şi lucrările interioare, redeschiderea muzeului fiind programată în luna octombrie.

Proiectul a vizat, printre altele, îmbunătăţirea infrastructurii clădirilor, mărirea spaţiului expoziţional, crearea unui spaţiu destinat pedagogiei muzeale şi a unui magazin de suveniruri, precum şi reamenajarea şi modernizarea parcului în vederea organizării de evenimente publice.

Acest complex muzeal a fost construit în anul 1912, în mai puţin de un an, în anii ’80 s-au făcut ultimele reparaţii ale clădirilor, dar niciodată nu s-au făcut reparaţii capitale, a adăugat Varga Mihaly.

Contractul de finanţare pentru modernizarea muzeului a fost semnat în mai 2017, dar lucrările de reabilitare şi conservare au început abia în iunie 2021, după mai multe licitaţii la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

Proiectul în valoare de 21,8 milioane de lei a fost cofinanţat cu aproape 14 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...