G4Media.ro

Boris Pistorius preia funcția de ministru german al Apărării: „Este nevoie să…

Sursa foto: John MACDOUGALL / AFP

Boris Pistorius preia funcția de ministru german al Apărării: „Este nevoie să continuăm să sprijinim Ucraina, inclusiv cu material de la Bundeswehr”

Noul ministrul al apărării din Germania, Boris Pistorius, şi-a preluat oficial mandatul joi, transmite dpa, citată de Agerpres.

Preşedintele Frank-Walter Steinmeier i-a prezentat lui Pistorius certificatul de numire, în timp ce la Berlin continuă dezbaterile aprinse pe tema dotării Ucrainei cu tancuri Leopard, de fabricaţie germană. Kievul a insistat de mai multă vreme să primească astfel de blindate pentru a respinge forţele ruse care au invadat Ucraina anul trecut.

Şeful statului i-a urat succes noului membru al guvernului federal, afirmând că acesta preia conducerea apărării într-unul din cele mai periculoase momente pentru Germania.

Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că atacul din partea Rusiei constituie un moment de cotitură care necesită noi investiţii de mare amploare în armată.

Adresându-i-se direct lui Pistorius, Steinmeier l-a avertizat că „pentru toate problemele şi reformele necesare care vor urma, aveţi nevoie acum de o minte limpede, de nervi tari, de forţă la conducere, de comunicare clară şi de experienţă politică”.

Noul ministru a declarat după ceremonie că „acestea nu sunt vremuri normale, avem un război dezlănţuit în Europa. Rusia duce un război brutal de anihilare împotriva unei ţări suverane, a Ucrainei”. În acest context, el a apreciat că are misiunea dificilă de a întări forţele armate. „Este nevoie de descurajare, eficienţă şi pregătire. Şi este nevoie să continuăm să sprijinim Ucraina, inclusiv cu material de la Bundeswehr” (armata germană), a spus el.

Pistorius, până acum ministru de interne al landului Saxonia Inferioară, o înlocuieşte la Berlin pe Christine Lambrecht. Aceasta a demisionat de la Ministerul Apărării reproşând presei atacurile la persoană. Ea a primit tot joi de la Steinmeier certificatul de demitere.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nemtii au un ministru al apararii pe nume „Boris”!!
    Spune tot!!! Sa vedeti acum ajutor militar!!

  2. Boris „Leopard” Pistorius