G4Media.ro

Covasna: Angajaţii Prefecturii intră miercuri în grevă de avertisment, pentru a cere…

Covasna: Angajaţii Prefecturii intră miercuri în grevă de avertisment, pentru a cere majorarea salariilor

Sindicatul din cadrul Prefecturii Covasna a anunţat că va organiza miercuri o grevă de avertisment, solicitând majorarea salariilor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, protestul va avea loc între orele 10.00 – 12.00, simultan cu acţiunile organizate în alte prefecturi din ţară, relatează Agerpres.

Conducerea Sindicatului „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică a precizat că acţiunea de protest va angrena 1.800 de salariaţi din judeţele afiliate, care îşi vor înceta activitatea timp de două ore.

Protestatarii solicită adoptarea de urgenţă de către Camera Deputaţilor a proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, adoptat deja de Senat.

„Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că Instituţia Prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un angajat al Instituţiei Prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din Consiliul Judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate. Este sfidător că pentru a putea plăti aceste salarii ale angajaţilor de la consilii judeţene şi primării trebuie să întocmim noi proiectul de hotărâre a Guvernului, prin care vor fi alocate din nou sume ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru plata cheltuielilor de personal. Pentru plata salariilor angajaţilor de la consilii judeţene şi primării se alocă bani din Fondul de rezervă al Guvernului, în timp ce proiectul de lege care ar reda demnitatea angajaţilor din instituţiile prefectului este abandonat în sertarele Camerei Deputaţilor, abandon pe care îl resimţim şi noi”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului „Egalitatea”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. ce vrei… s-a molipsit .

  2. dupa ce iau bani facand nimic majoritatea, vor si bani mai multi.

  3. Solutia :
    Reorganizare, inutilii dati afara, si din banii ramasi, sa va dati salarii pe competitivitate…….. nu pe carnet de partid.