G4Media.ro

Ciucă, despre ridicarea MCV: Sunt foarte optimist că vom avea un raport…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ciucă, despre ridicarea MCV: Sunt foarte optimist că vom avea un raport pozitiv / Va fi un semn de recunoaştere a faptului că ţara noastră a făcut paşi importanţi şi că s-a încadrat în linia statelor UE

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat marţi, despre o ridicare a MCV, că este foarte optimist că vom avea un raport pozitiv şi a arătat că va fi un semn de recunoaştere a faptului că ţara noastră a făcut paşi importanţi şi că s-a încadrat în linia statelor UE, relatează News.ro.

„Au fost demersuri conjugate la toate structurile pentru a putea să ne coordonăm şi cu stafful tehnic de la Comisiei şi să putem prezenta toate datele necesare pentru clarificări, pentru că, până în acest moment, toate elementele care au fost în discuţie şi în analiză de aproape 15 ani au fost, din punctul nostru de vedere, îndeplinite”, a spus premierul despre MCV.

Nicolae Ciucă a arătat că „este vorba despre un examen al consolidării democraţiei şi statului de drept în România”.

„Odată cu acest raport, eu cred că va fi un semn de recunoaştere a faptului că ţara noastră a făcut paşi importanţi şi că s-a încadrat în linia statelor UE, urmând ca de aci înainte să discutăm doar de mecanismul general de verificare pe stat de drept şi sunt foarte optimist că vom avea un raport pozitiv”, a mai spus Ciucă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Si uite asa Ciuca and Co. vor culege roadele laudandu-se ca ne-au „bagat” in Schengen si ca datorita lor au ridicat MCV. Este simplu, nu este greu sa fii politician si sa pescuiesti in vremuri tulburi.

  2. Plutonierul stie ce inseamna MCV, exact cum a stiut Ponta cand l-a intrebat Basescu ce face cu el.