G4Media.ro

Arad: Doar două paturi libere pentru copii la Spitalul Judeţean, din cauza…

Sursa foto: Pixabay

Arad: Doar două paturi libere pentru copii la Spitalul Judeţean, din cauza valului de viroze

Doar două paturi mai sunt libere pentru copii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, pe fondul unui val de internări cu infecţii respiratorii, majoritatea pacienţilor fiind cu vârste cuprinse între doi şi şapte ani.

Reprezentanţii spitalului au declarat miercuri, pentru Agerpres, că sunt internaţi 40 de copii, iar Secţia Clinică Pediatrie II are 42 de paturi.

„Marea majoritate a copiilor internaţi, respectiv 35 din 40, au afecţiuni respiratorii şi au vârste cuprinse între doi şi şapte ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.

Medicul-şef al secţiei, dr Simona Dumitra, a declarat că, „în condiţiile epidemiologice ale sezonului rece, numărul de internări a crescut semnificativ”.

Medicul a făcut şi un apel la „calm şi înţelegere pentru această situaţie specială”, adăugând că pe măsură ce unii copii sunt externaţi, paturile sunt ocupate imediat de alţii.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Arad au declarat, pentru Agerpres, că în ultima săptămână au fost înregistrate 1.396 de viroze şi 116 pneumonii, însă nu a fost confirmat niciun caz de gripă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pălărie într-un picior, ghici șoșocule ce-i!