G4Media.ro

Studenții de la ASE analizează cum s-ar putea produce în țară 250…

Sursa Foto: Unsplash.com

Studenții de la ASE analizează cum s-ar putea produce în țară 250 de produse care nu se găsesc în supermarketuri / Doar aceste produse contribuie cu cel puţin 2,5 miliarde de euro la deficitul balanţei comerciale

Două facultăţi din cadrul Academiei de Studii Economice vor face o analiză a 250 de produse care lipsesc de pe raftul retailerilor urmând ca în perioada următoare să fie căutate soluţii pentru producerea lor în România, a anunţat miercuri Tănase Stamule, decan al Facultăţii de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) din cadrul Academiei de Studii Economice, informează Agerpres.

„Penny are în strategie să ajungă la 60% produse 3RO (Triplu RO) şi a venit la noi ca să facem o analiză de piaţă şi să ne gândim împreună cum ar putea să ajungă la acest 60% pentru că problema e în zona de producţie. Noi am făcut o analiză a celor 250 de produse identificate de companie, sunt două facultăţi implicate: FABIZ şi Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, le-am împărţit pe coduri CAEN produsele şi am împărţit în 10 calupuri, iar din fiecare calup am scos primele 10 companii care au în portofoliu produse asemănătoare. În următoarea etapă vom face întâlniri între companii cu cei de la Penny şi instituţii guvernamentale ca să gândim linii de finanţare şi măsuri de sprijin pentru ca aceste companii să dezvolte produsele care lipsesc de la raft”, a declarat, pentru Agerpres, Tănase Stamule.

El a explicat că proiectul a început în septembrie şi au fost două luni în care s-a realizat analiza. La începutul lunii februarie vor fi realizate 10 mese rotunde în ASE, între Guvern, mediul de afaceri şi Penny pentru a vedea ce blochează mediul de afaceri ca să aducă aceste produse pe piaţa românească. Din partea Guvernului vor participa directorii din ministerele care au programe de finanţare: Ministerul Agriculturii, Ministerul Economiei, Ministerul Antreprenoriatului, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Potrivit acestuia, cele 250 de produse care lipsesc la raft contribuie cu cel puţin 2,5 miliarde de euro la deficitul balanţei comerciale.

Penny România a lansat miercuri iniţiativa „100 de idei de business pentru România”. Retailerul, împreună cu Academia de Studii Economice, analizează 100 de oportunităţi de dezvoltare a unor afaceri locale din industrii precum agricultura, ambalajele sau produsele cosmetice, pentru a găsi soluţii care vor putea oferi românilor, într-un viitor cât mai apropiat, produse 100% româneşti, care să se alinieze obiectivului TripluRO (3RO). 100 de idei de business pentru România sunt reunite într-un volum sub forma unui ghid informativ, o linie de start pentru producătorii români care îşi doresc să îşi dezvolte afacerile în mod sustenabil.

În anul 2020, compania şi-a asumat, sub umbrela TripluRO (3RO), ca până la finalul anului 2023, 60% din sortimentul aflat la vânzare în magazinele Penny să aibă ingredientul principal provenit din România, adică să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în ţară şi să fie procesat şi ambalat în România.

„Este primul retailer care a spus: vrem să avem minimum 60% produse româneşti, produse în România, pe raft şi întrebarea e cum să ajungem la 60%. Şi am zis, hai să facem un proiect, să analizăm structura produselor care lipsesc şi să vedem cum putem să dezvoltăm nişte programe ca să începem să le producem în România. Bine, a dat o listă impresionantă de 250 de produse care nu se găsesc deloc sau se găsesc foarte puţin în România: mâncare pentru animale 300 milioane de euro deficit comercial, nu producem mâncare pentru animale, scobitori, cărbune pentru şeminee, cartofi congelaţi şi multe, multe, multe altele care nu se găsesc deloc în ţara noastră”, a spus, în cadrul conferinţei de lansare a iniţiativei, Tănase Stamule.

El a afirmat că, în 2021, România a avut exporturi de 74,7 miliarde de euro şi importuri de 98,3 miliarde de euro, respectiv un deficit comercial de 23,7 miliarde de euro. Pe produse agricole, balanţa comercială arată faptul că România are exporturi de 8,3 miliarde de euro şi importuri de 10 miliarde de euro, având aici un deficit comercial de 1,7 miliarde de euro. Pe partea de cereale există un excedent de 4 miliarde de euro, dar România are un deficit pe produse procesate de 5,6 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. De lăudat aceasta inițiativă.
    Referitor la faptul că nu se produc cartofi prăjiți congelați in Romania nu e decât vina fermierilor formați în comunism. Multe dintre aceste probleme sunt efecte nu neapărat ale politicului ci mai degrabă pleacă de jos în sus.

  2. Cred că titlul e incorect: ele (produsele) se găsesc în super/hipermarket-uri, doar că sunt exclusiv de import. Însă ideea celor de la Penny (de ce nu le-o fi trecut întâi guvernanților prin cap așa ceva?) este una excelentă. Măcar de-am vedea-o implementată. Ce-am remarcat e că, de exemplu, unii care fac vara înghețată, scot iarna pe piață legume congelate, deci dorința producătorilor există, dar trebuie stimulați/ajutați.

  3. Stamule nu e ăla care urla zilele trecute în apărarea plagiatorilor?.. Nu cred că sunt studenți care îl iau în serios pe specimen!

  4. Si care sunt cele 250 de Produse care lipsesc din Supermarketuri ?