Home » Orașul meu » 14 din cei 21 de medici demisionari de la UPU Brașov au revenit asupra deciziei / ”Avem și cereri din exterior, deja”

14 din cei 21 de medici demisionari de la UPU Brașov au revenit asupra deciziei / ”Avem și cereri din exterior, deja”

14 din cei 21 de medici demisionari de la UPU Brașov au revenit asupra deciziei / ”Avem și cereri din exterior, deja”
Sursa foto: Facebook
Ascultă articolul

Miercuri, expiră preavizul în urma demisiilor celor 21 de medici din Unitatea de Primiri Urgențe Brașov care au denunțat contractele de gărzi suplimentare, nemulțumiți că li s-au redus veniturile  pentru prestarea acestor servicii. Între timp, o parte dintre ei a renunțat la acțiunea de protest, potrivit coordonatorului UPU SMURD Brașov, dr. Romeo Boancă, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

- articolul continuă mai jos -

„Până în acest moment, din cei 21 de colegi care și-au exprimat dorința de a renunța la gărzi, șapte și-au retras demisia, rămânând ca ceilalți 14 să ne dea un răspuns în cursul zilei de azi sau zilei de mâine, legat de decizia pe care o vor lua. Am făcut programul până la sfârșitul lunii, pentru a asigura asistența medicală, urmând ca să facem și programul pe luna viitoare, în funcție de decizia colegilor”, spune Boancă.

Mai mult, sunt medici specializați pe urgențe care și-au exprimat dorința de a încheia astfel de contracte de colaborare cu serviciul din Brașov.

“Avem și cereri din exterior, deja. Avem vreo două cereri de persoane care au auzit că este nevoie de oameni și s-au angajat pe partea de contracte cu timp parțial în UPU. Urgența reprezintă necesitatea de a acorda asistență medicală imediată: ai un preinfarct, un atac, un AVC, ceva grav, un politraumatism. Conform procedurilor și interne, dar și la nivel național, în 1-2 minute se face un triaj, se merge pe codul galben sau roșu. Acelea întotdeauna vor avea prioritate în alocarea persoanelor și resurselor”, a explicat managerul Spitalului Clinic de Urgență Brașov, Emil Mailat.

Pacienții cu probleme de sănătate care ar putea fi rezolvate prin vizite la medicul de familie și care la triajul UPU nu vor fi încadrate la categoria de cod roșu sau galben pot aștepta ore bune până să fie consultați.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.